MARIA ILIUȚ 70 de ani de la naștere

MARIA ILIUȚ:

Numai Cânt și Dor de Bucovina...

OMAGIERI: 70 de ani de la naștere

MARIA ILIUȚ,  interpretă de cântece populare românești, culegătoare și valorificatoare a folclorului muzical din Bucovina.

S-a născut pe data de 23 februarie 1955, în s. Crasna, Storojineț, reg. Cernăuți.

A învățat (1961-1969) la școala medie din satul natal. A urmat Colegiul de Iluminare Culturală din Cernăuți (1969-1973), secția baian, apoi s-a transferat la secția de instrumente populare. A studiat la Institutul de Arte „G. Musicescu” (astăzi, Academia de Muzică, Teatru și Arte  Plastice – AMTAP) din Chișinău, Facultatea Dirijat Coral (1977-1981). A fost îndrumată de T. Dercaci și V. Bolduratu (dirijat cor), T. Muzâka (istoria muzicii), F. Biriukov (solfegiu, armonie).

Activitatea profesională a început-o în anul 1973, până în 1977 fiind conducător artistic la Casa de cultură din satul de baștină. Din 1982 este membră și interpretă a Ansamblului Etnofolcloric „Tălăncuța”, a formațiilor „Ștefan Vodă” (1987) și „Busuioc Moldovenesc” (1991) din Chișinău. Între anii 1981 și 1988 a colaborat cu Facultatea de Canto Popular a Institutului de Arte „G. Musicescu”. În perioada 1988-2002 conduce Secția folclor la Studioul Folcloric din cadrul Palatului Naţional de creaţie a copiilor şi adolescenţilor din Chişinău și întemeiază ansamblul de copii „Iedera”.

Este angajată (în 1990) pe post de lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universităţii de Stat din Moldova (USM), unde, în același an, fondează Ansamblul Etnofolcloric „Crenguță de iederă”, care din 1994 deține titlul de colectiv-model din Republica Moldova.

Discipoli: Cristina Pintilie, Olesia Badea, Radu Dolinţă, Elena Negruţă, Cezara-Elena Grossu, Sergiu Rotaru, Augustina Florea  ș.a.

Interpretează cântece de leagăn, de cumetrie, de nuntă, de pahar, de joc şi voie bună, de dor şi înstrăinare, de noroc, de haiducie, de păstorie, piese de drag şi dragoste, de ritual, de înmormântare (bocete), de jale, romanțe, balade, strigături, colinde, preferă doinele. Majoritatea sunt înregistrate şi se păstrează în fonoteca Radioteleviziunii Naţionale: „Bătuta ca la Crasna”, „Bătrâneasca”, „Busuioace nu te-i coace”, „Cântă, cuce, că ți-i bine”, „Pierderea ciobănașului”, „Sus pe munte cade bruma”, „Doamne, doamne, greu e dorul”, „Mamă, câte fete ai”, „Numai cânt și dor de Bucovina”, „Bucovină, ce-ai pățit”, „Zice lumea că nu-s bună”, „Huțulca”, „Frunză verde din grădină”, „Bucovină plai cu flori”, „Cât am fost la mama me”, „Mândru mi-i portu și jocul”, „Crenguță verde de brad” ș.a.

A susținut numeroase recitaluri la festivaluri literar-muzicale, la festivaluri internaționale de folclor. 

Turnee: Republica Moldova, Ucraina, România, Italia, Cipru, Grecia, Spania, Polonia, Turcia, Olanda ș.a.

A efectuat expediţii de creaţie în satele din nordul Bucovinei: Crasna, Pătrăuţii de Jos, Pătrăuţii de Sus, Ropcea, Ciudei, Budineţ, Igești pentru a aduna folclor muzical. A colectat și a înregistrat cântece vechi, păstrându-le autenticitatea, graiul și stilul interpretativ bucovinean. Astfel, a contribuit la revalorificarea tezaurului folcloric.

A colaborat cu orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor”, „Joc”, „Căruța”, „Busuioc Moldovenesc”, cu formaţiile „Tălăncuţa”, „Ciocârlia”, „Tinereţea”, cu Orchestra Fraților Advahov, cu M. Amihalachioaie, Gh. Banariuc, P. Neamțu, Gh. Șevcișin, A. Tamazlâcaru, N. Laiu și alți muzicieni. A fost acompaniată de S. Diaconu (cobză), D. Negură (fluier), V. Butnaru (cobză, caval, ocarina) ș.a.

Filmografie: medalionul televizat „Cântă Maria Iliuţ” (realizatoare - N. Bolboceanu), peliculele documentare „Autograf cu „Busuioc Moldovenesc” (regizor: T. Tătaru, 1989), „Leru-i ler, pânzele dalbe” (regizor: T. Tătaru, 1991), „Tălăncuţa” (regizor: A. Codru, 1986), „Salbe, salbe” (regizor: Vl. Plămădeală).

A fost protagonista unei ediţii a emisiunii „Tezaur folcloric” (Bucureşti), invitata mai multor ediţii ale emisiunii „Evantai folcloric” la TV Moldova. A realizat (2005) două filme documentare de scurt metraj „Un loc de pe pământ – Crasna” și „Tot mai sus, mai sus…” (despre Mălăncile din Crasna).

 A cercetat istoricul costumului național, fiind deținătoarea unei colecții de peste 20 de costume, confecționate inclusiv de surorile sale Saveta și Ileana, în stilul identitar al portului bucovinean. Păstrează și un costum vechi de peste 200 de ani, un suman, un cojoc, cheptari și bundiță din portul bucovinean.

Este membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova (din 1985); membră a Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău (1998), responsabilă de Sectorul cultură, Filiala Chişinău; membră a juriului la Festivalul-concurs „Din cântecele neamului”. 

Premii: Marele Premiu la Concursul televizat „Cântați cu noi (Chişinău, 1989); Premiul I la Festivalul folcloric național „Şezătoarea” (Fălticeni, Suceava, 1992); Premiul I la Festivalul folcloric „Rapsozii Moldovei” din România şi Republica Moldova (1992) ; Marele Premiu și Trofeul „Miorița” la Festivalul-concurs internațional de folclor păstoresc (or. Cornățel, România, 1995); Marele Premiu și Trofeul la Festivalul-concurs internațional „Cântecele românilor de pretutindeni” (Drobeta-Turnu Severin, România, 1995); Premiul I la Festivalul republican al interpreților cântecului folcloric „T. Ciobanu” (Chișinău, 1996); Premiul I la Festivalul republican al creației populare (Chișinău, 1996); Premiul I la Concursul soliștilor cântecului popular „Tezaur” (Chișinău, 1996); Premiul I la Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova” (Iași, 1997); Diploma de excelenţă la Festivalul-concurs internațional „Din cântecele neamului” (Cernăuţi, 2001); Diploma Ministerului Educației al Republicii Moldova pentru merite deosebite în promovarea limbii, culturii și spiritualității românești (2005); Premiul „Potcoava cu noroc” (2005, 2007); Diploma de excelență a Consulatului General al României la Cernăuți pentru merite deosebite în promovarea limbii, culturii și spiritualității românești (2005); Premiul „Inima de aur” pentru promovarea folclorului autentic (2007); Premiul „Potcoava de

aur” (2010), Premiul „I. Burdin” al Ministerului Culturii pentru  promovarea valorilor culturale naționale prin intermediul festivalurilor naționale și internaționale (2019).

Distincții: Maestru în artă (2006) ; Artistă a Poporului (2020). 

CONFESIUNI

 „Dacă vrei să cunoşti un popor, nu trebuie să studiezi istoria - care nu întotdeauna e obiectivă. Pleacă urechea la acel ţăran român care a creat prin tot ce a trecut: a fost foamete - el a creat, a fost război - el a creat, a pierdut pe cineva apropiat sau a aşteptat pe cineva drag - el a creat...
... La noi, la Crasna, şi până azi lumea pleacă la biserică în port popular - de la cel din faşă, până la cel cu cârjă. Fiecare domnişoară neapărat are în garderoba sa un costum popular. 
Nu trebuie să se piardă ceea ce ne reprezintă ca naţiune.”

„Doru-n inimă mi-i sfânt
De-al Bucovinei pământ 
Până mor îl port în gând”.

Maria Iliuț

Din Colecția
Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Revistă bibliografică

  

Schipor, Eleonora. O privighetoare de munte cu nume de baladă / Eleonora Schipor. – Cernăuți : Prut, 2008. – 202 p. : foto : note. – ISBN: 978-966-560-423-5.

„Frumoasă, talentată, bună la suflet, amabilă, harnică, sinceră, înțelegătoare, modestă… Cred că v-ați dat seama, dragi cititori, despre cine e vorba. Sau dacă nu știți precis, atunci priviți la fotografia de pe copertă. Este ea, crăsneanca Maria Iliuț, Doamna cântecului popular buco-vinean.

Stabilită de peste trei decenii în capitala Moldovei, această gingașă, dar rezistentă doamnă, duce pe meridianele lumii acel cântec bucovinean cu irepetabilul său specific crăsnenesc. Dar, pentru a o cunoaște mai îndeaproape trebuie să citiți această carte” – ne îndeamnă chiar autoarea cărții Eleonora Schipor.

Volumul este structurat în două capitole : primul reflectă perioada basarabeană din viața Mariei Iliuț, cel de-al doilea – toată epopeea bucovineană a căntăreței.

Deși scoasă de sub teascurile unei edituri din Cernăuți, și anume Editura PRUT,  această excepțională carte poate fi regăsită în Colecția Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Între copertele acestei cărți a încăput un destin, o soartă a unui artist desăvârșit, descrise cu lux de amănunte, reflectate și în fotografiile care ne-o prezintă pe viitoarea cântăreață chiar din fragedă copilărie până în prezent.

Urmăriți traiectoria vieții cu urcușuri și povârnișuri/coborâșuri, în drum spre culmile Olympului!

 

Iar autoarea cărții face și o precizare : „Sunt absolut sigură că această carte va fi pe placul tuturor. Așa cum este pe placul tuturor și cântecul Mariei Iliuț din Crasna Bucovinei”.

 

Buzilă, Serafim. Enciclopedia interpreților din Moldova. – Ed.a 2-a, rev. și ad. – Chișinău, 1999. – 500 p. : fot. – ISBN: 9975-61-104-4 ; 9975-906-35-8.

 

„Lexiconul lui Serafim Buzilă, compozitor care își demonstrează – cu inteligență nativă, probitate și asiduitate ciclopică – cea de-a doua vocație (veritabilă violon d”Ingres!): cea de enciclopedist. Autorul dă dovadă de un l”esprit geometrique în colectarea, ordonarea și dispunerea materialului (biografic, bibliografic, fixarea rolurilor, prezența în filatelie, stabilirea listei elevilor și specificarea fondurilor arhivistice). Sub aspectul descrierii lexicografice Serafim Buzilă atinge limita exhaustivistului”, menționează criticul literar Mihai Cimpoi.

Drept confirmare, deschideți pagina 239 a acestei valoroase lucrări unde este găzduită interpreta de muzică populară Maria Iliuț, activitatea căreia este prezentată cu lux de amănunte. 

 

Femei din Moldova : Enciclopedie / Serafim Buzilă ; Editor : Iurie Colesnic . – Chișinău : Museum, 2000 . – 311 p. : fot. – ISBN 9975-905-42-0. 

 

În șirul impunător de personalități feminine incluse în enciclopedie se înscrie/regăsește și numele Mariei Iliuț. Autorul a  ținut să prezinte 665 de femei celebre care și-au adus aportul la prosperarea culturală, spirituală, socială și materială a ținutului nostru. Perioada istorică cuprinsă în volum este destul de vastă, începând cu secolul al XVI-lea și până în zilele noastre.

Ce alte nume de femei celebre mai sunt prezentate aflați la o lectura mai atentă a acestei valoroase enciclopedii.

 

Pe drumuţul dorului... : Caiet de folclor : În memoria Tamarei Ciobanu / alcăt. și respons. : Andrei Tamazlâcaru. – Chișinău : Şearec, 2001. – 134 p. : foto.

 

Pe cât de frumos, pe atât de sugestiv acest titlu-generic al Caietului de folclor, care se vrea drept un omagiu adus interpretei de muzică populară, supranumită și „Privighetoarea cântecului popular” Tamara Ciobanu. Pogorâtă din Berezlogii Orheiului, Tamara Ciobanu a pornit pe acel drumuț al dorului [ce diminutiv precis a ales autorul], a mers din sat în sat, în carul cu boi,  sau pe jos, pentru a aduce cântecul popular la inima omului. Acasă, dar și departe de casă, Tamara Ciobanu a cântat lumii cu drag, Și nu doar a cântat, dar a învățat și pe alții să cânte. Ilustra cântăreață are în palmares o pleiadă întreagă de discipoli.

Care sunt aceștia veți afla răsfoind paginile Caietului de folclor. Și nu doar atât. Găsiți aici, omagii, elogii, opinii despre Marea noastră Artistă  Tamara Ciobanu.

Iată ce ne mărturisește Maria Iliuț : „Am cunoscut-o pe Doamna cântecului popular moldovenesc în anul 1978, pe când era profesoară la catedra Canto academic a Conservatorului. Țin minte cum la început o ascultam pe furiș, cu sufletul la gură, lipită de ușa auditoriului în care-și instruia învățăceii. Mai târziu am cunoscut-o mai îndeaproape, rămânând impresionată și de energia ei. M-a uimit plăcut faptul că poseda simțul umorului.

Era o personalitate care te cucerea din prima clipă… Era un om care făcea mult bine altora și, deseori, acest bine i se reîntorcea. Am vizitat-o până în ultimele ei zile de viață.

Nici să-mi dea în gând că, peste ani, voi participa la un concurs, ce-i va purta numele…”.

S-a întâmplat în anul 1980, când Maria Iliuț, devine Laureata Premiului I al prestigiosului Festival-concurs republican „Tamara Ciobanu”, care, de fapt, este o legătură între timpuri și generații.

Pe drumuțul dorului a mers Tamara Ciobanu, îndrumându-i și pe alții s-o urmeze. Sunt mulți, și toți, dar absolut toți, sunt talentați.

Iar autorul cărții, folcloristul Andrei Tamazlâcaru, a avut mare grijă să-i înșiruiască pe toți și să le adreseze tuturor următorul îndemn : „Aduceți-ne dorul vostru de cântec” .

Acest minunat Caiet folcloric cuprinde și un capitol aparte, unde sunt incluse melodii ale mai multor specii și genuri folclorice incluse în programul Concursului republican al interpreților de cântec folcloric „Tamara Ciobanu”: colinde, cântece de nuntă, cântece pentru prunci, bocete etc. Alături de versurile cântecelor sunt prezente și notele muzicale.

 

Tamazlâcaru, Andrei. Aprindeți luminile : Colinde culese și îngrijtie de Andrei Tamazlâcaru / Andrei Tamazlâcaru ; resp. de ed. Parascovia  Berghie ; Uniunea Muzicienilor. – Chișinău : Sirius, 2002. – 116 p.

 

Volumul cuprinde Colinde, Cântece de Stea, orații și rituri teatralizate de Crăciun și Anul Nou, culese în expedițiile folclorice organizate de către Sectorul Folcloric al Uniunii Muzicienilor în diferite localități din Republica Moldova și Ucraina, o bună parte fiind adunate de cântăreața Maria Iliuț.

 

 În loc de epilog

 

„Ce oameni de ispravă! Ce munteni harnici și iubitori de cântec s-au statornicit cândva pe aceste locuri și ce lume vrednică s-a ridicat pentru a duce aidoma unui mesaj dragostea de neam, grai, tradiții…”.

 (Ilie Motrescu)

 

Or, toate acestea poartă un singur nume MARIA ILIUȚ, nume în care, a încăput, se pare, toată  BUCOVINA…

Un studiu de Ludmila COTOMAN

MARIA SAKA-RĂCILĂ sau Îmblânzirea firului moștenitor de comori.

EVOCĂRI: 

MARIA SAKA-RĂCILĂ

(11 februarie 1941 – 20 februarie 2023)

MARIA SAKA-RĂCILĂ
sau Îmblânzirea firului moștenitor de comori

MARIA SAKA-RĂCILĂ,  pictor-decorator

S-a născut pe data de 11 februarie 1941 în satul Drăgănești, județul Bălți, într-o familie de țărani. Studii: Școala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” (actualmente Colegiul de Arte Plastice „Al. Plămădeală), specialitatea Pictură și tapiserie (1955-1961). Se lansează cu câteva tapiserii la prima expoziție de artă decorativă din Moldova (1962). Pictor la Fabrica de textile din Strășeni (1961-1963), metodist la Casa de creație populară din Chișinău (1963-1966). Participă la expoziții republicane, unionale, internaționale. Primele lucrări: „Căsuțe”, „Alge”, „Bufnițe”, „Ieduți” (1961). Aceste opere, fiind în esența lor niște probe de căutare a unor soluții structurale vor contribui la o cotitură de concepție în arta textilă din Basarabia anilor ”60. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din fosta Uniune Sovietică (1968).

Maria Saka-Răcilă evită procedeele folosite de contemporanii săi de improvizație a motivelor folclorice în țesăturile cu subiect și introduce o nouă viziune în organizarea compozițională, libertatea limbajului în expresia plastică, în care semnul plastic deține prioritatea. Simbolul în tapiseriile sale se instalează la nivelul structural al expresiei. Expresia structurii compoziționale și valorile contrastante ale culorilor relevă un sentiment aparte, o stare anume, iradiază trăiri și simțiri inedite. Concepute într-o originală structură plastică, tapiseriile impresionează prin cromatica utilizată, prin gradații fine de griuri colorate, armonios dispuse pe albul natural al lânii. Procedeele sale de țesut duc, în chip firesc, spre scheme geometrice, ele fiind foarte ademenitoare, în timp ce pentru tehnica goblenului foarte prielnice sunt motivele naturaliste, în ultima perioadă predominând figurativul. Sinteza pe care o realizează Maria Saka-Răcilă este orientată spre alcătuirea unui repertoriu de forme simbolice în spiritul decorativ admis de structura materialului textil, sinteză, atât din punct de vedere  artistic, cât și, mai ales, filozofic-conceptual  – , dovadă a cunoașterii și pătrunderii în esența substratului mitologic-folcloric al civilizației popoarelor sud-est-europene.

Prin realizarea tapiseriilor „Motive populare” (1973), „Sărbătoarea holdelor” (1974, triptic) atinge culmile maturității artistice. Tapiseriile „De la câmp” (1976) (distinsă cu premiul II în cadrul unei expoziții de la Moscova), „Ochiul pământului” (1977), „Copiii planetei” (1977), „Motive moldovenești” (1977) au fost expuse la diverse expoziții internaționale în Japonia, S.U.A., Canada, Finlanda, Cipru. În 1990 Maria Saka-Răcilă creează o suită de piese textile – „Mască”, „Vodă”, „Romeo și Julieta”, „Doină”, deosebite prin structura și forma lor, în care primează muzicalitatea culorilor de o expresivitate postimpresionistă. (Actualmente aceste tapiserii întregesc interiorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți). În ultimii ani se manifestă cu tapiserii camerale: naturi statice „Vază cu flori” (1993), peisaje „Pasărea neagră (1992), „Compoziție”, „Peisaj” (1993), „Cataclisme”, „Zbor frânt” (1998).

În ultimele sale lucrări coloritul vădește o vocație picturală. Materialul textil și ritmica organizării capătă aici expresivități plastice, sensuri metaforic, cristalizându-și astfel un limbaj metaforic original. Fiind unul dintre întemeietorii tapiseriei noastre contemporane, ea obține, prin folosirea diferitor materiale – lână, păr de capră, rafie, sfoară, bumbac, cânepă, descinderea tapiseriei din plan în spațiu, vizând o maximă eficiență de texturi și o sublimă trăire estetică.

În 1987 i-a fost conferit titlul onorific „Maestru Emerit în Arte”. În 1996 a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic”. În 1998  este distinsă cu Premiul Național pentru seria de tapiserii: „Motive populare”, „Culorile pământului”, „Baladă ciobănească”, „Ochiul pământului”, „Doină”, „Romeo și Julieta”, „Mască” ș.a. Premiul pentru Excelență al Uniunii Artiștilor Plastici (2007);  Premiul Ministerului Culturii (2008); Medalia „Mihai Grecu” a Uniunii Artiștilor Plastici  – pentru „promovarea valorilor intelectuale, artistice și morale” (2021).

APRECIERI

„În lucrările Mariei Saka-Răcilă nu găsim elemente de decor din arta populară, caracterul acesteia fiind adânc impregnat în însăși opera ei. Fiind bazate pe principiile creației populare, lucrările artistei vădesc o înclinație spre modern, spre sensurile globale ale artei contemporane.”

Sofia Bobernaga, critic de arte

„Creația Mariei Saka-Răcilă reflectă avântul spiritului creator orientat spre lărgirea hotarelor artistice și informative ale operei. Practicând pe parcursul a mai multor decenii tapiseria, artista a trasat o filieră inedită ce a încorporat în sine metamorfoze ale tradiției folclorice de reprezentare plastică și simbioze ale acestora cu caracteristici ale altor genuri, creând sintaxe și expresii de iminentă originalitate…  
Maria Saka-Răcilă s-a evidențiat în calitate de colorist de o rară sensibilitate cromatică. Materialele plastice utilizate de autoare în diverse genuri ale creației (fie covor, goblen sau pictură) au fost în permanență mijlocul necesar de deschidere spirituală în fața lumii și o scară simbolică a ascensiunii Mariei Saka-Răcilă spre desăvârșire”.

Constantin Spânu, dr. în studiul artelor

„Motivul romboidal îi atribuie tapiseriei și un profund conținut simbolic, semnificând în câmpul scoarței, prezența unică și incontestabilă a soarelui, (…). Apărut în fluxul continuu al vârstelor, rombul instituie în imagine un nou sentiment spațial și temporal. În acest nucleu stabil, timpul se dispune ciclic, permițând excursul în vârsta mitică, și pe aceeaşi cale, revenirea în actualitate”.

Constantin Prut, critic de arte (România)

„Câmpiile Moldovei” este o operă remarcabilă, menționată în 1984 în cadrul unei Expoziții Republicane de Arte Plastice, lucrare achiziționată ulterior la Moscova…E o perlă a frumuseții pământului Moldovei, … artista rânduind măiestrit porțiunile texturii compoziționale cu cele ale sisalului, materializând astfel podoabele câmpiilor moldave și palpabila emanație a căldurii plaiului natal”.

Gheorghe Mardare, critic de arte

„Maria Saka-Răcilă este una dintre personalitățile marcante din arta plastică din Republica Moldova. Prin lucrările sale, a promovat peste hotare arta plastică din țara noastră. Încă de la debutul său, ea a participat la expoziții din mai multe țări europene. Maria Saka-Răcilă este una dintre artistele care a pus baza tapiseriei contemporane. Atunci, în 1962, împreună cu Elena Rotaru, a reușit să expună o altfel de tapiserie, bazată pe tradițiile populare, pe arta covorului popular și a dat o viziune modernă tapiseriei. De acolo au început să apară alți artiști în acest domeniu. În prezent, mai mulți artiști tineri sunt inspirați din lucrările ei din anii ’60”.

Dumitru Bolboceanu, artist plastic

„Maria Saka-Răcilă a realizat lucrări în arta tradiției, iar din anii ‘80  – lucrări de orientare modernă, foarte bine construite din punct de vedere stilistic și compozițional…Este o artistă  care știe să găsească echilibrul în suprafețe foarte mari. În ultimii ani, ea și-a îngăduit să picteze pe dimensiuni medii, care sunt la fel de bine construite din punct de vedere al conceptului, fie că sunt motive simple precum naturile statice sau lucrări orientate către anumite simboluri universale. Acestea sunt tratate la fel de bine din punct de vedere compozițional, dar și cromatic și stilistic. Este o pictură de un rafinament excepțional”.

Tudor Zbârnea, Directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei

„Tapiseriile Mariei Saka-Răcilă, executate la un nivel remarcabil, marea majoritate în haute-lisse, relevă calități decorative expresive particulare, demonstrând contribuția substanțială a artistei la dezvoltarea tapiseriei în Republica Moldova…
Artista nu imită folclorul, ci îl examinează în spiritul actualității, încearcă o alianță între valorile artistice ale țesutului popular și sugestiile estetice moderne, încorporând organic suflul artei populare în propriul fond creativ”.

Ana Simac, dr. în studiul artelor

Un studiu de Ludmila COTOMAN

CONSTANTIN BRÂNCUȘI – un SCULPTOR pentru ETERNITATE...

 EVOCĂRI:
CONSTANTIN BRÂNCUŞI

(19 februarie 1876 – 16 martie 1957)

ZIUA NAȚIONALĂ BRÂNCUȘI

CONSTANTIN BRÂNCUȘI –
un  SCULPTOR  pentru ETERNITATE...

„Constantin Brancuși ne-a dus în universalitatea lumii făcând din națiunea romană o mitologie, a dat spiritului românesc solemnitate şi cardinalitate, iar din pământul din care s-a născut a creat simboluri şi înţelepciuni pentru toată eternitatea Universului. 

Ziua de 19 februarie 1876 este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie „Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne”, „Titanul din Hobiţa”, Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu.

Omagiat şi celebrat în toată lumea, numele său fiind înscris în Calendarul Culturii Universale și sărbătorit pe toate meridianele pământului. Brâncuși a înfrățit România cu eternitatea lumii și i-a făcut spiritul nemuritor...!”

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist, autorul proiectul Brâncuși din Parlament și devenit Decret Prezidențial prin semnătura Președintelui României Klaus Iohannis

CONSTANTIN  BRÂNCUȘI s-a născut în data de 19 februarie, anul 1876, în localitatea Hobiţa, din judeţul Gorj, sculptor de geniu, membru post-mortem al Academiei Române, unul dintre principalii stâlpi de rezistenţă ai culturii române şi ai renumelui ei în lume, figură centrală în mişcarea artistică modernă, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. 
A absolvit, în 1902, Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.
În 1903, a primit prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti. Acesta este, de altfel, singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
La scurt timp, în 1906, îşi expune lucrările pentru prima oară la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris.
În 1907 este prezentată prima versiune a „Sărutului”, care a stat la baza celebrei lucrări „Poarta Sărutului”, din ansamblul de la Târgu-Jiu, din care fac parte şi„Coloana fără sfârşit” şi  „Masa Tăcerii”. „Rugăciunea” şi „Domnişoara Pogany” se mai numără printre lucrările celebre ale sculptorului român.
Brâncuşi s-a stabilit la Paris, unde s-a stins din viaţă în martie 1957 - a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse -, lăsând moştenire statului român atelierul său şi un număr important de lucrări. Statul român, condus de partidul comunist, a refuzat însă să accepte moştenirea lui Brâncuşi. Astfel, atelierul său a revenit statului francez, iar Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris păstrează lucrările lăsate moştenire statului român prin testament.
Ansamblul Brâncuşi de la Târgu-Jiu a fost inclus, în 1991, pe lista tentativă a UNESCO. În ianuarie 2018, Ministerul Culturii a redepus dosarul de candidatură al Ansamblului Brâncuşi pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO. Potrivit site-ului Institutului Naţional al Patrimoniului, ansamblul realizat în România este singura lucrare de artă monumentală de amploare creată de Constantin Brâncuşi, care avea la data conceperii proiectului (1935 - 1936) o recunoaştere mondială.
Brâncuși a fost pionier al sculpturii abstracte moderne, iar operele sale în bronz și marmură erau caracterizate printr-o formă pură și elegantă.
Fiind pasionat de sculptura în lemn, Brâncuși a produs numeroase sculpturi din lemn, deseori cu trăsături folclorice. Brâncuși este cel mai bine cunoscut pentru sculpturile sale abstracte cu păsări în zbor și capete ovoide.
În 1912, Constantin Brâncuși creează „Măiastra”, o sculptură numită după o pasăre miraculoasă din miturile românești. Prima versiune a operei era făcută din marmură. Brâncuși avea să mai producă încă 28 de versiuni ale operei în următoarele două decenii.
În 1918, Brâncuși a sculptat în lemn prima versiune a „Coloanei Infinitului”. Creată prin repetiția de elemente simetrice suprapuse, opera a fost inspirată de pilonii caselor țăranilor din România. „Coloana Infinitului” a întruchipat nevoia de elevare spirituală pe care Brâncuși o exprima adesea prin creațiile sale.
În timpul acestor ani de experimente radicale, operele lui Brâncuși încep să atragă atenția publicului internațional. Deja cunoscut în SUA, Constantin Brâncuși găsește colecționari loiali acolo de-a lungul anilor. Între timp, criticii din întreaga lume îi atacă stilul radical.
Mai presus de toate, Constantin Brâncuși a iubit sculptura, care necesita, după spusele sale, „o confruntare nemiloasă între artist și materialele sale”. Brâncuși a lăsat moștenire Muzeului Național de Artă Modernă din Paris tot ce se afla în atelierul său, adică peste 80 de sculpturi, cu o singură condiție. Atelierul său trebuia să fie mutat la muzeu și restaurat. Totodată, în atelierul său au mai fost găsite și sute de fotografii făcute de artist, începând cu anii 1920, cu operele și studioul său.
„Jumătate zeu, jumătate ţăran”, „un om cu mult înaintea timpurilor sale" care a făcut „paşi pe nisipul eternităţii”, artist de geniu al secolului XX, CONSTANTIN BRÂNCUȘI a exprimat în creaţia sa o viziune complet nouă asupra lumii.

Confesiuni

Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist... şi nici altceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi.

Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă!

Şi păsările mele zboară! Eu nu creez Păsări –  ci zboruri!

Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.

Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul - tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului.

O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal - şi în pământ… Priviţi sculpturile mele până când le veţi vedea! 

Cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut…

Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.

Coloana de la Târgu-Jiu – un simbol al vieții care se continuă ca o permanentă înălțare a generațiilor, a căror menire este de a crea necontenit la un nivel din ce în ce mai înalt…

Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici!

Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale…

Constantin BRÂNCUȘI

Aprecieri

„Brâncuși reia o tradiție cu mult mai veche decât așa zisa sculptură tradiționalistă, înnodând firul cu fondul nostru primitiv bizantin. În opera sa, rod al meditațiilor îndelungate, a oglindit felul de a gândi lumea a țăranului roman. Prin originea sa țărănească, și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești.”

Lucian Blaga

„De la gotici încoace sculptura europeană a fost năpădită de ierburi rele, de tot felul de excrescențe care au acoperit cu totul caracterul formei. Brâncuși a fost acela care a eliberat sculptura de tot ceea ce era de prisos și ne-a redat conștiința formei pure. Pentru a atinge acest țel, Brâncuși s-a concentrat asupra formelor simple și directe. Opera lui Brâncuși în afară de valoarea ei proprie, are o importanță istorică în dezvoltarea sculpturii moderne.”

 Henry Moore

„Sculptura modernă este o sculptură moleculară al cărei principiu e reîntoarcerea la formele primordiale. Astfel la Brâncuși aflăm reîntoarcerea la forma oului… Oul lui Brâncuși înseamnă într-adevăr nașterea primei unități celulare a sculpturii modern: unul indivizibil, formă perfectă, forță virtuală, indomptabilă și explozivă, un subtil conținut emoțional și o imensă făgăduință. În ou există germenul fecund. Știu că puritatea nu poate fi un țel, întreaga ei natură indivizibilă oprește dezvoltarea, dar coaja trebuie să se spargă, căci viața se naște din diviziune, din multiplicare. Avem nevoie de absolut, dar și de mișcare, de viață.”

Etienne Hajdu

„Germenul, oul, trunchiul, zborul, somnul, sărutul și numarul, toate cauzele primare ale universului se regăsesc în identitatea lor, în motivele operei de artă și în figurile pe care artistul le poruncește pietrei sau metalului. Niciodata sculptura nu s-a apropiat mai mult, prin mâna vreunui alt sculptor, de o reprezentare atat de desăvârșita a esențelor.”

Jean Cassou

„Opera lui Brăncuși a exercitat o mare influență asupra lumii artistice de astăzi, nu numai în sculptură, dar și în arhitectură și în desenul industrial (desing).”

William Zorach 

„Orice sculptor își iubește materialele, dar la Brâncuși era ceva mai mult: se apropia de piatră cu sensibilitatea şi, poate, cu veneraţia unui om din preistorie.”

Mircea Eliade

„Brâncuși recunoștea în lemnul pe care-l cioplea, în formele lui robuste, în cicatricile lăsate de toporișcă sau de furtuni, oglindirea ciclului natural pe care tăranul îl împărtășește cu copacii, cu pietrele, cu păsările, cu creșterea și cu moartea lor.”

David Lewis

„Arta lui Brâncuși e senină, armonioasă, opusă deformărilor violente. E o artă a bucuriei de viața, o artă luminoasă, de o intensă vitalitate, o artă a echilibrului și a unității dintre formă și materie. ”

Ionel Jianu

„Dintre tăceri, Brâncuși a ales-o pe cea adâncă, mai grăitoare decât toate, tăcerea omului, și a sculptat-o. A tăcea-tăcere, ce lung infinitiv!”

Constantin Noica

Din Colecția
Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Daba, Dumitru. Brâncuși / Dumitru Daba. – Timișoara : Editura de Vest, 1995. – 352 p. – ISBN: 973-36-0247-7.

„Dumitru Daba, gorjean de obârșie după mamă, i-a închinat lui Constantin Brâncuși ani mulți de cercetare, săvârșită cu rigoare și dragoste.

A scris importante sinteze critice de re-cunoaștere a vieții și operei lui Brâncuși, determinat de îngrijorarea față de puțina valorizare, prețuire și înțelegere a artei sculptorului în patria sa.

Un prim volum, „În căutarea lui Brâncuși”, a văzut lumina tiparului la Editura „Facla” din Timișoara în 1989.

O ediție dezvoltată și completată a apărut în 1995 la Editura de Vest din Timișoara, cu titlul „Brâncuși”. Cartea a oferit o complexă evocare biografică a artistului și a discutat dilemele receptării sculptorului, văzut ca „luminos simbol modern al spiritualității românești și universale”. Lucrarea a fost premiată de Asociația Internațională a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români LITER-ART XXI. Versiunea franceză a cărții, publicată în 2002 de Editura Orizonturi Universitare cu titlul „La vérité Brancusi”, a făcut cunoscute opiniile autorului unui public larg.”

(Sorana Georgescu- Gorjan, brâncușiolog român, fiica inginerului care a ridicat „Coloana fără Sfârșit“)

„Magistrala monografie a profesorului universitar Dumitru Daba cu titlul „Brâncuşi”, Timişoara, 1995, reprezintă pentru noi un fel de carte de căpătâi între zecile şi sutele de studii, eseuri şi crestomaţii care s-au scris şi se vor mai scrie despre genialitatea lui Brâncuşi.

Se poate afirma cu deplin temei, că monografia „Brâncuşi” este una din cele mai complete şi profunde exegeze despre viaţa şi opera lui Brâncuşi, din toate câte au apărut până acum în ţară. Poate chiar în străinătate… Realizarea unei asemenea lucrări de asemenea anvergură, care a presupus parcurgerea cvasiintegrală a bogatei bibliografii dedicate până acum marelui sculptor, însemnând o cercetare laborioasă, ce s-a extins pe o perioadă de peste două decenii, posibil şi mai lungă, cu o remarcabilă forţă şi capacitate de investigaţie documentară, cu o rigoare desăvârşită de cercetător pasionat şi prob. Pornind de la primii ani de viaţă ai copilului Brâncuşi prof. dr. Dumitru Daba, el însuşi gorjean de obârşie, în descendenţă maternă, urmăreşte pas cu pas evoluţia artistului, toate etapele formării sale spirituale şi umane, la Craiova, Bucureşti şi apoi, din 1904, la Paris, unde ajunge după peregrinarea sa prin marile oraşe ale Europei, la început de secol.”

(George Manoniu, profesor şi jurnalist)

Constantin Brâncuși - In Memoriam

https://www.youtube.com/watch?v=HRL1R-4OM78&ab_channel=IgorRoman

Un studiu de Ludmila COTOMAN

Alexandru (Sandu) GRECU - „Nu concep arta în afara emoției artistice.... ”

 „Nu concep arta în afara emoției artistice.... ”

Alexandru (Sandu) GRECU

(65 de ani de la naștere)

        Regizor, actor, scenarist și profesor de teatru. Este fondatorul și directorul artistic al Teatrului Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”.

        S-a născut la 14 februarie 1960, în comuna Colibași, raionul Cahul. După studiile urmate la Colegiul de Arte din orașul Soroca (1977- 1979), studiază la Institutul de Arte ,,Gavriil Musicescu” (actualmente AMTAP – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), Catedra Regie de teatru (1979-1983). Activitatea profesională o începe ca actor și regizor la Teatrul „A. Mateevici”, Chișinău (1983-1987). Rolul Mancurtului din ,,Halta Viscolelor”, jucat în premieră în 1987, i-au adus aprecierile lui Grigore Vieru. În perioada 1987-1990 a fost stagiar în regie la Teatrul ,,Satirikon” din Moscova. Este discipolul cunoscutului actor rus Konstantin Raikin. Din 1990 este director artistic, actor și regizor la Teatrul „Satiricus” din Chișinău (din 2003, Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale”). Pe parcursul carierei, a pus în scenă și a realizat peste 60 de spectacole. A montat piese după lucrări de I. L.Caragiale, M. M. Ionescu, L. Rebreanu, A. Cehov, M. Bulgakov, M. Eminescu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, T. Mușatescu, Molière, Ovidiu, N. Esinencu, P. Merimée, D. Crudu, A. Burac, C. Cheianu, A. Strâmbeanu, I. Nechit ș.a.

        A participat la numeroase turnee și festivaluri internaţionale (România, Italia, Franța, Belgia, Elveția, SUA, Suedia, Ungaria, Bulgaria, Germania, Spania etc.).

        Pe parcursul carierei, a fost menţionat cu distincţii și premii, inclusiv: laureat al Premiului de Stat al Tineretului în domeniul artei teatrale (1994, Marele Premiu); Maestru în Artă (1995); Medalia „Meritul Civic” (2000); Marele Premiu Th alia-2000 în cadrul Galei Premiilor UNITEM, pentru spectacolul ,,Maestrul și Margareta” de M. Bulgakov (realizat în 7 limbi: română, rusă, franceză, germană, ebraică, latină, italiană), considerat cel mai bun spectacol al anului 2000; Premiul pentru originalitate, în cadrul Galei Premiilor UNITEM, pentru spectacolul ,,Carmen” de P. Merimée (în limba spaniolă) (2002); Marele Premiu în cadrul Galei Premiilor UNITEM, pentru spectacolul ,,O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, considerat cel mai bun spectacol al anului 2003; Premiul pentru cea mai bună regie, în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2004 (,,D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale); Premiul UNITEM ,,Alexandru Fedco”, „Cel mai bun manager” (2005); Marele Premiu în cadrul Galei Premiilor UNITEM, pentru spectacolul ,,O noapte furtunoasă ”de I. L. Caragiale, „Cel mai bun spectacol al anului 2006”; Premiul de excepţie pentru proiectele ,,Promovarea dramaturgiei naţionale” și ,,Integrala Ion Luca Caragiale”; Premiul ,,Orizont” – cel mai bun regizor (2010).

        Distincții: Artist al Poporului (2010); laureat al Premiului Național pentru cultură și artă (2012); Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, București (2014); Ordinul Republicii (2020).

        Roluri în filme: Clarinetistul – „Cine arvonește, acela plătește” de Gh.Urschi; Agronomul – „Codrii” de V. Pascaru; Mirele – „Nunta” de M. Chistruga; Salvamarul – „Iarba dracului” de T. Tătaru; Agent de securitate – „Polobocul” de T. Tătaru; Aprovizionator cu chimicale – „Întoarcerea blândului demon” de T. Tătaru și altele.

        A montat și spectacole pentru TV.

        Lector superior la AMTAP (din 1996).

        Președinte al UNITEM (din 2009).

Confesiuni

        „De numele marelui Caragiale sunt legate cele mai importante evenimente artistice și cele mai vii sărbători ale sufletului pe care le-am trăit în ultima vreme. În anul 2002, declarat de UNESCO Anul Caragiale , am pus în scenă nemuritoarea piesă „O scrisoare pierdută”, cu care am cucerit Marele Premiu, în cadrul Galei Premiilor UNITEM  – 2003. Succesul a fost reeditat un an mai târziu, în 2004, când ni s-a acordat, la aceeași Gală, tot pentru montarea unei piese caragialene, „D”ale carnavalului”, același prestigios Mare Premiu și titlul de Cel mai bun spectacol al anului. Astfel a demarat, cu un succes răsunător chiar din start, proiectul cel mai temerar realizat vreodată la Satircus – Integrala Caragiale”

(Alexandru Grecu)

        „Suntem un teatru cu cea mai pronunţată poziţie civică, cu o verticalitate bine pusă la punct pentru că, indiferent ce guvernare a fost, teatrul Satiricus a rămas permanent în opoziţie, vorbind adevărul din scenă. Ce ar însemna un teatru de satiră? El este dator să spună adevărul fără retușuri, vrem sau nu, e sanitarul societăţii. Din momentul în care vom bate din palme și vom aduce laude guvernanţilor, politicienilor noștri, din acel moment, cred că nu va mai exista teatrul Satiricus. Drept dovadă urmăriţi repertoriul nostru – ,,Dictatorul”, ,,Caligula”, ,,Made în Moldova”, ,,O scrisoare pierdută”, ,,Maestrul și Margareta”, ,,Golanii revoluţiei moldave”, ,,SRL Moldovanul”, ,,Jertfe patriotice”, ,,Ho, Ţară” etc.”

        „Misiunea unui director de teatru este și aceea de a fi un fel de pedagog, un fel de tată. Toate generațiile de actori din Teatrul „Satiricus” au fost crescute de mine și am dorit ca fiecare proiect să dea o dimensiune  pentru actorii mei, alte valori, alt stil de joc, alte performanțe. Am început să montăm Caragiale cu  „O scrisoare pierdută” în 2002. În toată perioada următoare, am montat numai Caragiale și pot spune că a exitat o trupă Satiricus până la montarea lui Caragiale și o cu totul alta după integrala Caragiale.  Ei au crescut prin Caragiale, au avut posibilitatea asta pentru că acest uriaș „Moș virgulă” este foarte pedant și totodată îți dă posibilitatea să exersezi la nesfârșit tot alfabetul actoricesc. Să joci Caragiale ? Să intri în pielea personajelor lui care sunt  realiste și, totodată, duse până la absurd. La el se îmbină în același timp ironicul cu tragicul, excentricul cu intimitatea… Un mare dramaturg ! La care ai impresia că orice piesă este o simfonie pentru multe, multe instrumente. Un regizor dacă este atent trebuie să muncească pentru a acorda toate aceste instrumente. Să sune la unison. Altfel, îl distrugem pe Caragiale, facem spectacole superficiale și uităm că I. L. Caragiale  este contemporan în toate timpurile și este … mai contemporan decât noi. Caragiale trebuie citit între virgule, între cuvinte, între texte. Caragiale nu este doar un scriitor de situații, este un mare dramaturg care știe să descrie până la mici detalii fiecare personaj. De aceea, nici o replică, nici o remarcă a lui nu trebuie trecută pe deasupra de către regizor. Pe mine, ca regizor, Caragiale m-a format și mi-a dat multă încredere.” 

Aprecieri

        „… E omul care unește oameni și îi motivează să facă frumos atunci când mulți ar descuraja sau ar lăsa mâinile în jos. Din anii `90, atunci când a revenit inspirat de la Moscova, unde a fost stagiar sub îndrumarea lui C. Raikin, Sandu Grecu a stat neobosit în fruntea trupei, împletind continuu atribuțiile și îngrijorările directorului de trupă cu sarcinile și elanurile directorului de scenă.”

Mariana Ciolan, critic de teatru de la București.

        „Sandu Grecu nu a moștenit de la cineva acest excepțional teatru ca să-l conducă, așa cum se întâmplă la teatrele finanțate de Stat și a căror conducători sunt numiți pe criterii politice, ci este un proiect personal al vieții sale, un proiect pe care a reușit să-l ducă pe culmi artistice performante greu de egalat. Grecu este un altfel de Matei Millo al teatrului românesc, unul modern și cu infinit mai multe și grele provocări. Fiind un artist total, a înțeles foarte bine ce înseamnă universalitatea artei, a culturii. Sub acest resort, a făcut ca proiectul vieții sale – Teatrul National Satiricus  „ Ion Luca Caragiale”– să intre în universalitate, prin proiecte singulare și comune cu teatre din alte Țări, prin turnee triumfătoare pe alte meridiane ale lumii și prin recunoașterile internaționale de rigoare.”

Mihai CONȚIU, jurnalist

Revistă bibliografică 

        Grecu, Alexandru. De la „Moțoc” la „Caligula” : Scenarii și dramatizări de Alexandru Grecu / Alexandru Grecu ; scenarist : Alexandru Grecu ; ed. îngrijită de Ion Diviza ; coord : Victoria Cazacu. – Chișinău : Bons Offices, 2008. – 332 p. : fotogr. – ISBN: 978-9975-80-195. – (Teatrul Satiricus).

        „Dramatizările lui Alexandru Grecu sunt o mostră de literatură concepută din literatură. E o experiență de lectură care dezvoltă deprinderea de a reflecta teatral asupra actului literar. De a determina, în planul propriei creații și a apropia, astfel, modelele clasice literare de teatrul contemporan.

        Adaptările scenice pleacă de la un anumit cod literar, constituindu-se, mai apoi, prin parodie, satiră, dezvăluire sau nuanțare, în versiuni originale proprii. Proza clasică devine pretext, laitmotiv sau generator al noilor texte dramatice (sârguincios ucenic la clasici).

        Spectatorii asistă aiuriți la metamorfozele personajelor : natura e caricaturală în intenții, ridicolul e pretutindeni, zâmbetul e îndurerat, crud, denunțător…” . Sunt reflecțiile criticului de artă Pavel Proca desprinse din prefața cărții. 

        Iar Victor Alerguș vine cu câteva impresii de lectură, găzduite de coperta a patra a cărții prezentate. Reproducem un fragment : „Sandu Grecu a descifrat textele pline de miez ale unor mari scriitori naționali și universali, aducându-le la cunoștința și înțelegerea noastră, a cititorilor și, mai ales, a spectatorilor de rând”.

        Un deceniu cu SATIRICUS / red. coord. : Ion Diviza. – Chișinău : Universitas, 2000. – 230 p. – (Teatrul Satiricus). – ISBN: 9975-913-12-1.

        Volumul este un omagiu adus Teatrului „Satiricus” la cea de-a 10-a aniversare, sărbătorită în anul 2000 şi cuprinde articole despre Teatrul „Satiricus”, spectacolele jucate, actori – scrise de scriitori, jurnalişti, critici teatrali. Lucrarea începe cu o urare a fostului primar general de Chișinău, Serafim Urecheanu, după care urmează un articol semnat de Sandu Grecu, regizor, actor și director artistic al Teatrului Municipal „Satiricus” – Cu melanconie, despre soarta... ironiei. Menționăm și alți autori, cum ar fi Iulian Filip, Ion Diviza, Tatiana Corai etc. La final este inclus Un succint bilanț: spectacole și distribuții. Este important de menționat că în paginile cărții sunt incluse și fotografiile actorilor Teatrului „Satiricus”.

        Coroliov, Elfrida. Regizor. Actor. Spectacol : Anii 1930-2010  : Creația scenică a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Teatrului Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”, Teatrului „Eugene Ionescu”, Teatrului de Revistă „Ginta Latină” / Elfrida Coroliov ; trad. de Pavel Pelin. – Chișinău : UNITEM, 2016. –  272 p.   

        Iată o carte de analiză și sinteză despre mișcarea teatrală din Republica Moldova, care poate fi așezată pe raftul cu cărți utile al oricărui critic de arte, mai ales, dar și al tuturor cititorilor interesați de fenomenul teatral din arealul cultural de la noi.

        Autoarea cărții, doctor în studiul artelor, Elfrida  Coroliov menționează : „Monografia este dedicată regizorilor care au determinat, la diferite etape,  dezvoltarea teatrelor din Chișinău. Entități artistice care se deosebesc esențial – Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”, Teatrul „Eugene Ionescu”, Teatrul de Revistă „Ginta Latină” – analizate în lumina principiilor regizorale ale unor directori de scenă precum Daniil Bondarenko, Victor Gherlac, Valeriu Cupcea, Nadejda Aronețkaia, Veniamin Apostol, Sandri Ion Șcurea, Andrei Băleanu, Ilie Todorov, Alexandru Vasilache, Alexandru Grecu, Petru Vutcărău, Mihai Fusu, Veaceslav Madan, Petru Hadârcă, Alexandru Cozub, Vitalie Drucec, Silviu Fusu, Tudor Țărnă, reflectă natura polivalentă a proceselor socioculturale care au loc în Republica Moldova pe parcursul a 8 decenii (anii 1930-2010)”.

        „Elfrida Coroliov analizează fenomenul teatral prin prisma căutărilor și realizărilor artistice ale celor mai de seamă directori de scenă, care au creat spectacole și chipuri artistice rămase pentru totdeauna în analele istoriei naționale și în memoria publicului moldav”, constată, regizorul Alexandru Grecu, Artist al Poporului, Președinte al UNITEM.

        Astfel, Colecța UNITEM se îmbogățește cu o nouă carte de referință : al 11- lea volum ce prezintă o cercetare de amploare a proceselor cultural-artistice care se înregistrează în teatrul moldovenesc începând cu anul 1930 și terminând cu sfârșitul primului deceniu al sec. XXI.

        Caragiale să ne judece / ediție îngrijită de Ion Diviza.– Chișinău : Universitas, 2006. – 268 p. – ISBN: 9975-9657-5-X.

        Lucrarea face o incursiune în activitatea Teatrului Municipal „Satiricus” din Chișinău, începând de la fondare, din anul 1990 până în anul 2006. Cartea are o structură bine definită, pentru a oferi cititorului informaţii ample despre teatru (cu toate actele în regulă), spectacolele jucate, membrii trupei teatrale, distribuții („Satiricus” în 1990-2000), premiile primite şi oferite (toate fiind incluse în capitolul Premiile Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”). Tot în această carte, veți găsi Stagiunile teatrului, în perioada anilor 2000-2006, și componența Trupei Teatrului „Satiricus I.L.Caragiale” în 2005. Lucrarea este ilustrată cu fotografii din spectacole, portrete de actori care joacă în spectacolele acestui teatru.

        Este un bilanț, un bilanț frumos la ceas aniversar, cu multe realizări, dar și mai multe poiecte generate de ambițiosul și talentatul regizor Sandu Grecu care, iată, de câteva decenii stă la cârma Teatrului Satiricus și cu onoare îl ocârmuiește. 

        Așadar, Caragiale să-i judece pe cei de la SATIRICUS, iar noi spectatorii / privitorii/cititorii să-i admirăm, să-i aplaudăm și în continuare și să le mulțumim pentru truda ce-au trudit.

Un studiu de Ludmila COTOMAN