„SCULPTORUL ION GUȚU: UN ICAR AL BASARABIEI”...

 

IN MEMORIAM SCULPTORUL ION GUŢU

(12 Aprilie 1963 - 26 Martie 1999)

„SCULPTORUL ION GUȚU:  UN ICAR AL BASARABIEI”...

(Ion Găină)

Sunt oameni despre care nu poţi vorbi. Sunt oameni despre care nu poţi să nu vorbeşti…  

Sunt artişti, a căror operă  este  marcată de o singură  întâmplare,   de un singur loc,  de un singur nume,  uneori chiar de o singură poezie. Întreaga creaţie a artistului plastic Ion Guţu a fost marcată de poezia  Limba noastră a poetului  Alexei Mateevici.

... Începutul anilor '90. Renaşterea naţională era în plin avânt.  Din întâmplare, sau poate nu, în clipa în care a intrat pe uşă Ion Guţu (pe atunci  deţineam funcţia de şef al sectorului  Creaţie,   la Uniunea Artiştilor Plastici, care îşi avea sediu pe  strada Alexei Mateevici  nr. 103). Tocmai răsfoiam,  pagină cu pagină, cărţulia recent apărută: „Alexei Mateevici. Limba noastră ” ( Chişinău, Literatura artistică, 1989). O ediţie  inedită, prezentarea grafică aparţinând graficianului  Alexandru Macovei, şi apărută în veşmântul ei  firesc - grafia latină. Ion Guţu  venise cu  o veste bună – urma să sculpteze bustul poetului  Alexei Mateevici. Timid de felul său,  aproape blând cu toată lumea,  mi-a spus  cu glas abia şoptit:  „Nu ştiu cu ce să încep?..  „Cu începutul”, am zis, după care au urmat lecturi în glas tare.  Am recitit  împreună  poezia  Limba noastră, de ne-au prins zorii unei zile de toamnă bacoviană. Ne bucurau  în mod deosebit  literele, care ni se păreau atât de măreţe, atât de frumoase,  mult  mai caligrafice,  nişte semne grafice care pentru noi nu erau doar litere, ci nişte însemne cu mai multe  sensuri,  cu mai multe alte valenţe.

  

Apoi, a urmat o altă întâlnire, tot la sediul Uniunii Artiştilor Plastici. De astă data şi cu regizorul Alecu Deleu, care în acea perioadă lucra la documentarul „Binecuvântarea”.  Ion Guţu i-a mărturisit regizorului despre căutările sale. Anume aici şi anume atunci a apărut ideea de a-l surprinde cu camera de luat vederi pe sculptorul Ion Guţu în atelierul său de creaţie, modelând în lut chipul poetului Alexei Mateevici.  În paralel cu aceste imagini, regizorul filmează botezul unui prunc.

Au coincis căutările, s-au suprapus frământările şi în spaţiu şi în timp.

Anume din această  fericită  contopire a celor două interferenţe -   arta plastică şi cea cinematografică, -  a fost  plăzmuită  o veritabilă cronică a istoriei, un adevărat document al timpului – filmul documentar „Binecuvântarea.” 

Pe atunci,   poezia   Limba noastră  era doar imnul Limbii, nu şi al Ţării. Ion Guţu făcea primii paşi, căuta forme, selecta materia,  modela lutul  zile în şir până să  ajungă la chipul  poetului Alexei Mateevici.  Era totul numai căutare, numai zbucium, numai  poezie,  numai lacrimă...  Şi abia mai apoi am realizat că acea lacrimă avea să însemne purificare, - purificarea firească ce precede înălţarea... 

Era cu mult înainte de zbor. Pornise pe drumul lung al pribegiei. Nu l-am mai văzut de atunci niciodată.  Într-un târziu am aflat  ceva despre dânsul... Trebuie să fi fost mult prea târziu. Târziu în timp şi sus în spaţiu!  Îşi luase zborul...

  Iar atunci când zborul i-a fost frânt,  Ion Guţu  s-a transformat el însuşi într-un imn – Imnul căutărilor de sine...

Aşa l-am cunoscut pe Ion Guţu. Timid de felul său, cu  ochi trişti, dar visători, cu chip blând, marcat de imaginea  fizică a lui Hristos şi cu suflet de poet. Dealtfel, întreaga sa creaţie este o poezie afectuoasă, plină de visare, aşa cum aceste teme nu au mai avut parte niciunde în altă parte să fie reflectate în sculptura românească. El nu acceptă ideea unor despărţiri definitive între genuri şi nici pe aceea a separării fabulosului de real. Pentru el, fantasticul  poate fi la fel de real ca şi realul însuşi; o logică riguroasă a artelor plastice desface resorturile misterului şi le aşează  sub semnul suveran al lirismului.   Pentru că, în peisajul variat al sculpturii noastre actuale,  lemne şi metale (sau combinaţii ale lor)  atât de personale  sunt  doar cele ale lui Ion Guţu. Locul lui în arta contemporană,  e clar circumscris,  şi el înseamnă,  mai presus de orice, consecvenţă cu el însuşi, a unui artist care crede fără şovăire în valorile tradiţiei şi în poezia infinită a realităţii.

Cele mai multe lucrări sunt realizate în metal şi exprimă o irepresibilă nostalgie a  zborului. Tema înălţării şi plutirii în spaţiu este explicită, fiind materializată  plenar în compoziţia sculpturală  Legendă despre Icar, -  lucrarea  sa de sinteză, atât din punct de vedere  artistic, cât şi, mai ales, filozofic-conceptual  - ,  dovadă a cunoaşterii şi pătrunderii în esenţa substratului mitologic-folcloric al civilizaţiei popoarelor sud-est-europene. Ideea  zborului este  nemijlocit legată de fiinţele aerului,  pentru care desprinderea de forţele gravitaţionale este o condiţie de viaţă. Dar Ion Guţu  nu s-a oprit la găsirea unor echivalenţe pentru realitatea plutirii libere în spaţiu, trăită ca un ideal al purificării. Pentru el, este la fel de  importantă aspiraţia către înălţimi, chiar dacă această aspiraţie nu se va împlini niciodată.

Înălţare şi sacrificiu, desprindere de sine şi sfâşiere, iată ceea ce exprimă în esenţă această lucrare.   

Parcă,   pentru a spori şi mai mult dramatismul  creaţiei,  dar şi al vieţii  sale,  Ion Guţu  şi-a ales  drept  loc de înălţare o insulă  pe malul mării ,  - la Constanţa, departe de-acasă, acolo, unde serile sunt solitare cu cei însinguraţi în suflet şi destin,  totodată, reamintind că orice visător, orice zburător este un virtual Icar şi că năzuinţa spre lumină este mereu  pândită de prăbuşire.

Ion Guţu  este el însuşi un visător. Era prea legat de  Prezent, de Aici şi Acum.  Pentru că, în fond, tot ceea ce se întâmplă – chiar şi în gând – se întâmplă mereu în prezent. 

În piatră sau în lemn, în metal sau inox  însemnele sculpturale care poartă acest nume surprind din realitatea unei ruine nu materia prăbuşită, învinsă de timp, ci  martorul de rezistenţă, al cărui verticalitate reaminteşte de trecutele aspiraţii, de visele cândva turnate în  diverse materii şi  diferite forme. 

Ion Guţu a plecat spre culmile tăcerii,  înfiripându-şi aripile de vultur  solitar  din chiar seva Limbii noastre ( bustul  poetului Alexei Mateevici) şi din  Zborul lui Icar,  acel străvechi mit care îi caracterizează atât de  sugestiv sufletul zbuciumat (compoziţia  sculpturală  Legendă despre Icar).

Aşa a vrut destinul. Artistul nu a avut prea multe de ales. Şi nu i-a rămas   decât să fie victima propriei sale ARTE.  

 

PS.  Neiertat de tânăr a plecat...

 Şi-a luat ZBORUL la cei 36 de ani neîmpliniţi... lăsându-ne cele mai nebănuite valenţe de sculptor şi grafician...

În căutarea propriei identităţi... şi-a trăit în mod dramatic propriul mit, aidoma lui ICAR...

Iar aripile plăzmuite din tuburi (țevi) de inox, acolo, la Constanța, România, s-au dovedit a fi mult mai durabile, transformându-se în aripi din TIMP...

Târziu în Timp și Sus în Spațiu!

Eugen Sterpu
„Omul din fotoliu” (Omagiu sculptorului Ion Guțu), pastel/hârtie, 2000.

…  Când totul se scufundă  în amurg, iar din obscurul stelelor abia de se mai desluşeşte o rază de lumină, prin tuburile de inox, parcă se mai aud şi acum pescăruşi,  fredonând doina de jale  a fiului  ră-tă-ci-tor, - triste ecouri  din  dramatica  şi sfâşietoarea romanţă:

  „De ce m-aţi dus de lângă voi,

De ce m-aţi dus de-acasă?”...

(Octavian Goga)

Un studiu de LUDMILA  COTOMAN

ADELA BLÎNDU sau Doamna cu nume blînd(u)...

 ADELA  BLÎNDU
sau Doamna cu nume blînd(u)...

Doamna cu nume ... BLÎND(U)

La toți Binecuvântați și Împliniți Ani!

La Munți de Împliniri Creative!

Chiar acesta este numele pe care îl poartă doamna despre care scriu acum. Gingaş, tandru şi melodios acest nume – BLÎNDU. Iar în dreptul numelui, un prenume demn –  ADELA, la fel de gingaş, la fel de tandru şi de melodios. Dar şi osebitor. Cu o etimologie multiplă, prenumele Adela, din germanică, provine de la substantivul comun adel, care înseamnă nobilime, din ebraică semnificând nobil, delicat, fin.

Se zice că omul la naştere are un singur nume, şi nicidecum mai multe. Numele ni se dă ca un însemn, un simbol, pe care trebuie să-l purtăm cu demnitate. Numele primit ne arată destinul pe care trebuie să-l împlinim. Uneori, numele se identifică cu persoana, marcând-o chiar.

Se mai zice că femeia cu acest nume are farmec şi feminitate. Este dotată pentru arte. Or, toate acestea i se potrivesc perfect doamnei ADELA BLÎNDU, Om emerit, doctor în științe ale educației, lector universitar la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, interpretă.  

A venit pe lume în cel mai blând anotimp al anului, pe când natura prinde a-şi etala măreţia şi farmecul său – ghiocei, brânduşe, toporaşi şi viorele, primele firicele plăpânde de iarbă verde.

A pogorât cuminte dintr-o străbună vatră nordică pre nume Clocuşna, de prin părţile Ocniţei, localitate situată în valea râului Racovăţ, un afluent al Prutului, cu peisaje pitoreşti, landşafturi  cu stânci, defileuri adânci şi înguste, declarate monumente ale naturii, având la ureche păsările cerului şi vuietul pădurii, căci satul în care s-a născut era înconjurat de păduri şi de „clocotici” – nişte pomi mici, nişte tufari, care împânzeau aceste locuri. De aici şi denumirea satului Clocuşna, sat cu o vechime cam de vreo 600 de ani.  

De la ele, de la păsări, o fi prins cântecul, de la susurul râului ce-şi duce domol apele la vale, dar vocea a moştenit-o de la maică-sa, doamna ce a purtat frumosul nume Elizaveta, frumoasă la chip și la suflet, profesoară la clasele primare, care avea o voce impecabilă şi  poseda și vioara. Dar şi de la  taică-său pe nume Venedict, care a cântat în corul bisericii din sat, biserică cu o vechime de peste o sută de ani. Voci erau multe şi toate frumoase, dar să cânţi în cor era o chestiune de onoare. Nu oricine era acceptat. În general, Clocuşna este satul unde mai toate tradiţiile strămoşeşti sunt păstrate cu sfinţenie, dar mai ales Malanca, un obicei coborât din vremuri străvechi, de la daco-romani, un ritual magic, ancestral. Se practică în seara de Ajunul Anului Nou, când creştinii ortodocşi cinstesc sărbătoarea Sfântului Vasile.

Vă mai amintiţi : „Gospodari cinstiţi de casă, / Primiţi mălăncuţa-n casă / C-afară plouă de varsă”. Ei bine, aflaţi că cea mai frumoasă Malancă din toată Moldova este aici, la Clocuşna. Dincolo de intemperiile vremii, străvechiul obicei a renăscut, şi de mai bine de o jumătate de secol flăcăii satului Clocuşna, în seara Sfântului Vasile, pornesc pe la casele gospodarilor. Alaiul de urători îmbracă un flăcău în straie femeieşti, numită Malanca. Scenariul Mălăncii include urături tradiţionale, dansuri ritmice, glume. Unul din colindele obiceiului Malanca este dedicat fetelor bune de măritat. Cetele ce însoţesc Malanca se deosebesc şi prin costumaţia pe care o confecţionează anume cu acest prilej. Şi aici clocuşnenii sunt neîntrecuţi. E ceva spectaculos, un adevărat carnaval.

Copilă fiind, îi plăcea să asculte diferite genuri de muzică. Multe cântece le-a învăţat de la bunei. Iar prima sa lansare pe „scena mare” a fost teiul din curtea buneilor – acest arbore care vindecă sufletul şi tămăduieşte trupul cu mireasma lui îmbătătoare. Se căţăra sus de tot, şi de acolo, din vârf, cânta aşa ca s-o audă şi s-o admire toţi vecinii. Astfel și-a perfecționat vocea, ca să devină puternică și catifelată. A studiat la Şcoala muzicală din sat, clasa acordeon.

Vocea ei caldă şi frumoasă putea fi auzită în corul din sat, dar şi în ansamblul vocal, unde a cântat alături de faimoasa interpretă de muzică populară Larisa Arsene, care la acel moment muncea ca profesoară în scoala din sat. Era prezentă la toate concertele, concursurile şi festivalurile ce se organizau la Ocniţa, Bălţi şi Cernăuţi, de unde se întorcea cu diplome şi menţiuni.

Au urmat apoi studiile la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu”, catedra „Muzică uşoară şi jazz”, specialitatea „Canto de estradă şi jazz”, clasa lectorului superior Larisa Şulga. Studentă fiind a avut o activitate prodigioasă: concomitent a cântat în ansamblul vocal-instrumental de la Casa de cultură a cartierului Botanica şi cel de la Ciocana.

Împreună cu alți interpreți ca Angela Bucico, Galina Gherman ș.a., a participat la concursul televizat „Cântaţi cu noi”, unde a ocupat locul 3.

Îşi începe cariera pedagogică în anul 1997, ca lector la catedra „Muzică uşoară şi jazz”, specialitatea „Canto de estradă şi jazz”, predă specialitatea „Canto și Metodologia predării cursului „Canto de estradă”. Astfel, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, pe care o absolvă în anul 1995, instituţie de care s-a îndrăgostit, i-a devenit destin, casă. Casa ei de suflet, casa unei mari iubiri.

Aici la catedră, doamna Adela Blîndu trage harnic brazda în care să încolţească valori inedite ale culturii naţionale. Unele au şi răsărit şi deja au dat rod.

S-a manifestat ca un pedagog foarte bun, a pregătit mai mulţi studenţi care activează cu succes în domeniul muzicii uşoare şi al pedagogiei. De fapt, ar fi mai potrivit să spunem că doamna Adela Blîndu şi-a găsit norocos rostul în muncă, în pedagogie, un rost pe care-l împlineşte cu demnitate, în cunoştinţă de cauză şi, esenţial, cu pasiune. Mulţi dintre discipolii doamnei Adela Blîndu au devenit laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale de prestigiu, au devenit adevărați artiști cum ar fi: Cristina Pintilie, Diana Valuţă, Aliona Triboi, Diana Staver, Iana Ștefan, Tatiana Talpă, Mariana Stănilă, Elizaveta Trifan, Ala Negură, Cristina Scarlat cea care ne-a reprezentat Moldova la Eurovision 2014, la Copenhaga ș.a.

Doamna Adela Blîndu îşi perfecţionează continuu măiestria profesională. Şi-a făcut studiile la masterat, obţinând diploma de Master în Ştiinţe ale Educaţiei (2009). Iar din 2016 este doctorandă pe lângă Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, având o temă de cercetare absolut inedită: „Cultura fizică profesional aplicativă la specialitatea Canto în instituţiile de învăţământ artistic”. O temă de pionierat în arealul cultural şi sportiv de la noi, lucrare care încearcă să deschidă un drum cercetării în acest domeniu, atât de important pentru viaţa societăţii. Un demers îndrăzneţ, care, ulterior, s-a finalizat într-un exepțional volum intitulat „Repere metodologice pentru vocaliști : Pregătirea fizică profesional-aplicativă și training mintal : Ghid metodic, pe care îl vom prezenta în contnuare:

Blîndu, Adela. Repere metodologice pentru vocaliști : Pregătirea fizică profesional-aplicativă și training mintal : Ghid metodic / Adela Blîndu. – Chișinău : [s. n], 2021. – 142 p. : fig., tab. – ISBN: 978-9975-68-437-8. 

„Acest ghid poate fi recomandat, în primul rând, studenților și masteranzilor de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice care-și  doresc să devină profesioniști vocali, iar în al doilea rând – tuturor specialiștilor din domeniul artei vocale. Motivația acestei lucrări este elaborarea recomandărilor practice pentru implementarea în programul de studiu, încercarea de a suplimenta orele cu lucruri interesante și utile într-o formă accesibilă, luând în considerație observațiile proprii privind arta vocală și măiestria interpretativă, restructurând și actualizând informațiile existente, elaborând noi metode în baza celor mai recente evoluții în domeniu și, nu în ultimul rând, semnalizarea absenței unor materiale practice aplicative, la tema dată care sunt strict necesare vocaliștilor. 

Pentru a deveni profesionist, cântăreț și pedagog de valoare, vocalistul trebuie să fie mereu într-o stare optimă de pregătire. Societatea modernă impune cerințe înalte privind calitatea formării viitorului vocalist și pune accente pe cunoștințele aferente artei vocale: stăpânirea măiestriei actorului, capacitatea de a pătrunde în conținutul mesajului muzical, cunoștințe în domeniul medicinei și pedagogiei, pregătirii fizice profesional-aplicative (PFPA), trainingului mintal (TM), armoniei, ritmului, senzațiilor etc. Pentru o realizare a unei emisii cât mai frumoase este necesar ca gradul de excitabilitate emoțională a cântărețului să fie balansat, să existe un control permanent asupra tempo-ritmului intern și modului de existență în el, să se mențină o respirație corectă, autenticitatea și luminozitatea bunăstării fizice, precum și o gândire emoțională perfectă. O emisie vocală reușită este bazată pe acțiunea multor grupuri musculare care necesită o dezvoltare permanentă bazată pe o metodă complexă de exerciții de pregătire fizică profesional-aplicativă (PFPA). Selectarea mijloacelor și metodelor de PFPA și training mintal (TM) contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea capacităților fizice importante din punct de vedere profesional, la  menținerea satisfăcătoare a stării de sănătate, cât  și prevenirea bolilor profesionale.”

(Adela Blîndu)

 

Structurat în unsprezece capitole Ghidul „Repere metodologice pentru vocaliști. Pregătirea Fizică Profesional-Aplicativă și Training Mintal”, reprezintă un compartiment esențial al disciplinei Canto și are o importanță majoră în procesul de pregătire a unui cântăreț, specialist de o calificare înaltă în domeniul muzicii ușoare și jazz. Motivația acestui ghid este elaborarea recomandărilor practice pentru implementarea în programul de studiu la disciplina de specialitate.

Toate, dar absolut toate, cele 11 capitole sunt la fel de importante, utile pentru toți cei preocupați de domeniul pregătirii profesionale a vocaliștilor.

Sunt niște recomandări utile/necesare, dacă nu chiar obligatorii pentru orice interpret/cântăreț în devenire.

Lectură utilă! Dar și audiție plăcută: Deschideți link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=HDAXwmzvVrw&t=6s

Urmăriți acest spectacol, bine regizat, minuțios/frumos gândit. În rolul central – magistrala actriță ADELA BLÎNDU și invitații săi.

Lansarea volumului a fost un adevărat eveniment cultural. Un splendid spectacol. Spectacolul vieții care s-a produs în chiar ziua de naștere a Distinsei Doamne Adela Blîndu – 18 martie 2024, în Sala de conferințe „Alexe Rău” a Bibliotecii Naționale.

Dincolo de voce, un artist are nevoie, dar neapărat, şi de o pregătire fizică impecabilă. Mai trebuie să posede şi o cultură fizică înaltă. Or, lucrarea în cauză se vrea un suport metodologic, un ghid pentru studenţii de la specialitatea Canto.

Fiind preocupată de problemele muzicii funcţionale, este autor a mai multor publicaţii în domeniu:  este unul din fondatorii revistei ştiinţifico-metodice „Teoria şi arta educaţiei fizice în şcoală”. Dna Adela Blîndu a elaborat Programe analitice la disciplinele de profil pentru studenţi şi masteranzi („Canto de estradă şi jazz”, „Metodologia predării cursului „Canto de estradă şi jazz”), realizează o activitate artistică intensă, evoluând anual la mai multe manifestări cultural-artistice. Ca interpretă deţine  lucrări muzicale ce se păstrează în fondul Companiei Teleradio-Moldova. A colaborat cu mai mulți compozitori, precum Iurie Spiţîn, Mircea Oţel, Boris Polin, Marian Stârcea, Ilie Micolov ș.a. Este implicată în mai multe proiecte culturale. Cel mai răsunător proiect al Adelei Blîndu este, însă, un proiect elaborat în colaborare cu Ambasada Germaniei care a finalizat cu procurarea aparatajului muzical modern care permite desfăşurarea calitativă a orelor la catedra „Muzică uşoară şi jazz” de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Pentru truda ce-a trudit meritele i-au fost răsplătite din plin:

La finele anului 2015 i s-a conferit Titlul onorific „Om Emerit”.

A fost distinsă cu Diploma de Onoare a Guvernului Republicii Moldova, gradul II, Diplome de Onoare ale Ministerului Tineretului şi Sportului, Diplome de Onoare ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Dincolo de activităţile pedagogice, pasiunea ei, marea ei iubire a fost şi rămâne cântecul de care nu s-a desprins niciodată. Vocea ei are un farmec deosebit, diapazonul – larg, timbrul – plăcut şi emoţionant. Cântă doar muzică de calitate. Vocea ei aidoma unui fluviu de munte: ba se pierde-n nenumărate cascade, ba coteşte domol după stânci, ba şerpuieşte vertiginos la vale. De altfel, repertoriul abordat cuprinde diverse genuri muzicale: pop, blues, disco, jazz, po-rok, latino, muzică populară ș.a.

Ascultaţi-o cum cântă! Nimic fals în vocea ei! Nimic artificial! Nimic jucat! Muzica ei cade cum cade ploaia, dumnezeieşte. Pentru că Ea cântă mai mult cu sufletul decât cu vocea.

Om de omenie şi de o modestie proverbială, om al erudiţiei şi al nobleţei sufleteşti, doamna Adela Blîndu este femeia care dăruieşte sărbători tuturor celora ce o ascultă. Din făptura ei izvorăşte o lumină curată, ce se revarsă în jur şi magnetizează.

P.S. La ora când însăilez aceste rânduri este luna martie. Este luna lui Mărţişor. Tocmai de aceea, în ziua a optsprezecea, în chiar ziua de naştere a doamnei Adela Blîndu îi vom aduce în dar un braţ de mărţişoare. Şi flori. Cele dintâi flori ale primăverii – , ghioceii, aceste plăpânde şi blânde flori. Pe potriva numelui pe care îl poartă doamna despre care scriu acum sau blânde flori pentru doamna cu nume BLÎND(U).

Ce frumoasă încununare, ce fericită contopire a unui nume cu un prenume!

Apoi şi anotimpul în care a venit pe lume este unul blând, plin de magie şi culori.

Un studiu de Ludmila COTOMAN

Chiar astăzi, 18 martie este ziua de naştere a doamnei
Adela Blîndu.

Cu această ocazie, echipa Bibliotecii AMTAP îi urează mulţi ani înainte, multă inspiraţie, energie creativă, realizarea celor mai ambiţioase proiecte şi o carieră artistică strălucită.

IURIE MATEI - „Eu sunt cel din tablouri și tablourile mă reprezintă sută la sută”

 

„EU SUNT CEL DIN TABLOURI
ȘI TABLOURILE MĂ REPREZINTĂ SUTĂ LA SUTĂ…” 

La toți Binecuvântați și Împliniți Ani, Maestre IURIE MATEI !

La Munți de Împliniri Creative!

IURIE  MATEI, artist plastic, Maestru în artă, Artist al Poporului, conferențiar universitar,  șef Departamentul Arte Plastice , Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, prim-scenograf al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, unul dintre top 50 cei mai buni pictori realiști din lume

S-a născut pe data de 11 martie 1968 în satul Cazangic, raionul Leova. A studiat la Şcoala de Pictură pentru copii din oraşul Leova (1981-1983), Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” (1983-1987), iar în anul 1995 a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Institutului de Stat de Arte din Chișinău.

În anul 1987, a debutat cu o colecție personală în incinta Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală" din Chișinău. În anii 1991-1994 a avut expoziţii personale în Galeria Decor din Odesa, iar în perioada anilor 1993-2002 – 12 expoziţii personale în Republica Moldova, 20 de expoziţii reprezentative internaţionale şi 3 expoziţii reprezentative vernaculare. Lucrările sale se află în colecţii particulare din Canada, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Israel, Norvegia, Olanda, România, Republica Moldova, Ucraina, Spania, Statele Unite ale Americii.

Din 2005, Iurie Matei este Preşedinte al Clubului Naţional de Artă „Minerva” şi tot de atunci .– lector superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Din 2010 deţine funcţia de pictor-şef al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”, din anul 2012 este șef al Catedrei de Pictură, Facultatea Arte Plastice, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și din 2014 – prim-scenograf al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.

În 1999 lansează premiile „IURIE MATEI” pentru literatură, arte plastice, muzică, teatru-film, mecenat şi management în artă. A inițiat şi susține financiar colecţia de cărţi „Gloria spiritum”. A fost membru al juriului la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, a semnat scenografia la mai multe spectacole de teatru și film.

Pentru activitatea profesionistă a fost distins cu Setul de medalii Mihai Eminescu, oferite de Moldova Nord Bank, Premiul pentru Tineret, acordat de Primăria Municipiului Chişinău, Medalia „Mihai Viteazul”, oferită de Consiliul Judeţean Prahova, România, Premiul pentru scenografie, oferit de Uniunea Teatrală din Moldova, medalia „Eugeniu Ureche”, acordată de UNITEM ș.a. În 2010 i se conferă titlul onorific „Maestru în Artă” și în 2014 – titlul onorific „Artist al Poporului.”

Confesiuni

„Pictorul este ca un depozit de imagini, le imprimă pe retină, iar mai târziu le transformă în tablouri...

Refugiul meu, este acest chin de a sta în faţa unei pânze și de a lucra. Uneori pot fi acolo trei sau patru zile fără să interacţionez cu nimeni. Dacă vă imaginaţi o pisică blândă care brusc se transformă în arici, acela se întâmplă să fiu eu. Asta poate fi atunci când cineva intră în aria mea de creaţie. Știu că nu pare normal, dar e un moment când nu poţi mereu să-ţi controlezi emoţiile.”

(Iurie Matei)

„Nu e o problemă acum să fii cunoscut, problema e ca să faci niște opere care să atragă atenția, care să intre în memoria cât mai multor oameni, niște tablouri pe care să le memorizezi, că asta e, într-o lume unde există nu știu câte milioane de pictori pe globul acesta e foarte greu să-ți faci loc. Și eu sunt sincer în ceea ce fac, sunt expresiv, vorbesc sincer despre ceea ce cred și gândesc și poate de asta sunt și deosebit de alții care aplică niște scheme raționale sau învățate în anumite școli și ei nu sunt deosebiți de alții, vedeți, foarte multă operă intră într-o expoziție, vedeți 20 de tablouri la fel și nu mai știi cine este autorul. E o chestie și rațională, dar e o chestie de temperament și de caracter, și de locul unde m-am născut eu, poate acolo m-a marcat și m-a creat așa cum sunt eu. Deci, sunt un pictor așa cum sunt, opera mea nu este deosebită de mine, eu sunt cel din tablouri și tablourile mă reprezintă sută la sută.”

(Iurie Matei)

Aprecieri

„Iurie Matei stăpâneşte detaliul anatomic, are uşurinţa desenului de atelier în perspectivă clasică, are îndrăzneala de a ataca în mod curent pânzele de mari dimensiuni, ceea ce înseamnă stăpânirea legilor compoziţiei, iar când motivaţia este puternică, părăseşte lumea „statuilor” vivante şi plonjează cu deliciu într-o baie de culori aproape expresionistă. Ca într-o proiecţie inversă a lui René Magritte, lumea lui Iurie Matei este populată de nudul masculin, mimând sugestii rodiniene sau realizând, cu intenţie, mozaicul camerei ascunse.”

(Ruxandra IONESCU, critic de artă, Ploieşti)

„Iurie Matei simte imperios nevoia de a parcurge mitul creaţiei, de a se reîntoarce la originea acestui miracol, pentru a-şi consolida conştiinţa valorii sale specifice, a unei puteri îndepărtate şi legendare, identificând prin aceste semne, metafore şi simboluri însăşi valoarea sa de creaţie.”

(Eugenia FLORESCU, critic de artă, Bucureşti)

„Exersând în arta plastică încă de mic copil, Iurie Matei pare a stăpâni în pictură totul: compoziţia, culoarea, modalităţile de redare a spaţiului, realitatea figurativă; e un virtuos care a creat un stil al său, trecând prin şi peste curente şi modele; e un nobil copil al artei.”

(Anton GIDDING, pictor şi galerist, Haga)

„În fiece tablou Iurie Matei construieşte câte o amintire şi o legendă, îndemnându-ne să ne regăsim pe noi înşine, cei autentici, neschimbaţi de nimic, printre cei cotidieni, supăraţi, veseli, ofensaţi, fericiţi, miraţi, timizi sau răzvrătiţi.”

(Gherrit TIMMER, colecţionar de artă, Ambsterdam)

„ ... Nouă, slavonilor, în deosebi, ne este clară intonaţia latină în gândirea plastică a lui Iurie Matei. Pictorul Iurie Matei cunoaşte multe, se pare că în istoria artelor ştie totul. El ştie de minune ce înseamnă suprarealismul şi cum se realizează o pânză în această manieră, el cunoaşte bine arta metafizică, hiperrealismul, dar să numim, spre bucuria noastră, a spectatorilor, creaţia lui Matei postmodernistă, nu putem. În ea lipseşte ironia postmodernistă, care poate permite totul, capabilă să asimileze totul. Creaţia lui Iurie Matei este foarte serioasă, el fiind pictorul care îşi permite şi are curajul, forţa de a fi serios, interiorizat, adâncit în sine. Tocmai din această cauză, opera sa este un pas extrem de important ce ne arată nouă, spectatorilor, în ce direcţie merge pictura europeană după disensiunile, oscilaţiile postmodernismului.”

(Ludmila SAULENCO, profesor de studiul artelor, dr. în filologie, Odesa)

 Un studiu de Ludmila COTOMAN

MARIA ILIUȚ 70 de ani de la naștere

MARIA ILIUȚ:

Numai Cânt și Dor de Bucovina...

OMAGIERI: 70 de ani de la naștere

MARIA ILIUȚ,  interpretă de cântece populare românești, culegătoare și valorificatoare a folclorului muzical din Bucovina.

S-a născut pe data de 23 februarie 1955, în s. Crasna, Storojineț, reg. Cernăuți.

A învățat (1961-1969) la școala medie din satul natal. A urmat Colegiul de Iluminare Culturală din Cernăuți (1969-1973), secția baian, apoi s-a transferat la secția de instrumente populare. A studiat la Institutul de Arte „G. Musicescu” (astăzi, Academia de Muzică, Teatru și Arte  Plastice – AMTAP) din Chișinău, Facultatea Dirijat Coral (1977-1981). A fost îndrumată de T. Dercaci și V. Bolduratu (dirijat cor), T. Muzâka (istoria muzicii), F. Biriukov (solfegiu, armonie).

Activitatea profesională a început-o în anul 1973, până în 1977 fiind conducător artistic la Casa de cultură din satul de baștină. Din 1982 este membră și interpretă a Ansamblului Etnofolcloric „Tălăncuța”, a formațiilor „Ștefan Vodă” (1987) și „Busuioc Moldovenesc” (1991) din Chișinău. Între anii 1981 și 1988 a colaborat cu Facultatea de Canto Popular a Institutului de Arte „G. Musicescu”. În perioada 1988-2002 conduce Secția folclor la Studioul Folcloric din cadrul Palatului Naţional de creaţie a copiilor şi adolescenţilor din Chişinău și întemeiază ansamblul de copii „Iedera”.

Este angajată (în 1990) pe post de lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universităţii de Stat din Moldova (USM), unde, în același an, fondează Ansamblul Etnofolcloric „Crenguță de iederă”, care din 1994 deține titlul de colectiv-model din Republica Moldova.

Discipoli: Cristina Pintilie, Olesia Badea, Radu Dolinţă, Elena Negruţă, Cezara-Elena Grossu, Sergiu Rotaru, Augustina Florea  ș.a.

Interpretează cântece de leagăn, de cumetrie, de nuntă, de pahar, de joc şi voie bună, de dor şi înstrăinare, de noroc, de haiducie, de păstorie, piese de drag şi dragoste, de ritual, de înmormântare (bocete), de jale, romanțe, balade, strigături, colinde, preferă doinele. Majoritatea sunt înregistrate şi se păstrează în fonoteca Radioteleviziunii Naţionale: „Bătuta ca la Crasna”, „Bătrâneasca”, „Busuioace nu te-i coace”, „Cântă, cuce, că ți-i bine”, „Pierderea ciobănașului”, „Sus pe munte cade bruma”, „Doamne, doamne, greu e dorul”, „Mamă, câte fete ai”, „Numai cânt și dor de Bucovina”, „Bucovină, ce-ai pățit”, „Zice lumea că nu-s bună”, „Huțulca”, „Frunză verde din grădină”, „Bucovină plai cu flori”, „Cât am fost la mama me”, „Mândru mi-i portu și jocul”, „Crenguță verde de brad” ș.a.

A susținut numeroase recitaluri la festivaluri literar-muzicale, la festivaluri internaționale de folclor. 

Turnee: Republica Moldova, Ucraina, România, Italia, Cipru, Grecia, Spania, Polonia, Turcia, Olanda ș.a.

A efectuat expediţii de creaţie în satele din nordul Bucovinei: Crasna, Pătrăuţii de Jos, Pătrăuţii de Sus, Ropcea, Ciudei, Budineţ, Igești pentru a aduna folclor muzical. A colectat și a înregistrat cântece vechi, păstrându-le autenticitatea, graiul și stilul interpretativ bucovinean. Astfel, a contribuit la revalorificarea tezaurului folcloric.

A colaborat cu orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor”, „Joc”, „Căruța”, „Busuioc Moldovenesc”, cu formaţiile „Tălăncuţa”, „Ciocârlia”, „Tinereţea”, cu Orchestra Fraților Advahov, cu M. Amihalachioaie, Gh. Banariuc, P. Neamțu, Gh. Șevcișin, A. Tamazlâcaru, N. Laiu și alți muzicieni. A fost acompaniată de S. Diaconu (cobză), D. Negură (fluier), V. Butnaru (cobză, caval, ocarina) ș.a.

Filmografie: medalionul televizat „Cântă Maria Iliuţ” (realizatoare - N. Bolboceanu), peliculele documentare „Autograf cu „Busuioc Moldovenesc” (regizor: T. Tătaru, 1989), „Leru-i ler, pânzele dalbe” (regizor: T. Tătaru, 1991), „Tălăncuţa” (regizor: A. Codru, 1986), „Salbe, salbe” (regizor: Vl. Plămădeală).

A fost protagonista unei ediţii a emisiunii „Tezaur folcloric” (Bucureşti), invitata mai multor ediţii ale emisiunii „Evantai folcloric” la TV Moldova. A realizat (2005) două filme documentare de scurt metraj „Un loc de pe pământ – Crasna” și „Tot mai sus, mai sus…” (despre Mălăncile din Crasna).

 A cercetat istoricul costumului național, fiind deținătoarea unei colecții de peste 20 de costume, confecționate inclusiv de surorile sale Saveta și Ileana, în stilul identitar al portului bucovinean. Păstrează și un costum vechi de peste 200 de ani, un suman, un cojoc, cheptari și bundiță din portul bucovinean.

Este membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova (din 1985); membră a Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău (1998), responsabilă de Sectorul cultură, Filiala Chişinău; membră a juriului la Festivalul-concurs „Din cântecele neamului”. 

Premii: Marele Premiu la Concursul televizat „Cântați cu noi (Chişinău, 1989); Premiul I la Festivalul folcloric național „Şezătoarea” (Fălticeni, Suceava, 1992); Premiul I la Festivalul folcloric „Rapsozii Moldovei” din România şi Republica Moldova (1992) ; Marele Premiu și Trofeul „Miorița” la Festivalul-concurs internațional de folclor păstoresc (or. Cornățel, România, 1995); Marele Premiu și Trofeul la Festivalul-concurs internațional „Cântecele românilor de pretutindeni” (Drobeta-Turnu Severin, România, 1995); Premiul I la Festivalul republican al interpreților cântecului folcloric „T. Ciobanu” (Chișinău, 1996); Premiul I la Festivalul republican al creației populare (Chișinău, 1996); Premiul I la Concursul soliștilor cântecului popular „Tezaur” (Chișinău, 1996); Premiul I la Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova” (Iași, 1997); Diploma de excelenţă la Festivalul-concurs internațional „Din cântecele neamului” (Cernăuţi, 2001); Diploma Ministerului Educației al Republicii Moldova pentru merite deosebite în promovarea limbii, culturii și spiritualității românești (2005); Premiul „Potcoava cu noroc” (2005, 2007); Diploma de excelență a Consulatului General al României la Cernăuți pentru merite deosebite în promovarea limbii, culturii și spiritualității românești (2005); Premiul „Inima de aur” pentru promovarea folclorului autentic (2007); Premiul „Potcoava de

aur” (2010), Premiul „I. Burdin” al Ministerului Culturii pentru  promovarea valorilor culturale naționale prin intermediul festivalurilor naționale și internaționale (2019).

Distincții: Maestru în artă (2006) ; Artistă a Poporului (2020). 

CONFESIUNI

 „Dacă vrei să cunoşti un popor, nu trebuie să studiezi istoria - care nu întotdeauna e obiectivă. Pleacă urechea la acel ţăran român care a creat prin tot ce a trecut: a fost foamete - el a creat, a fost război - el a creat, a pierdut pe cineva apropiat sau a aşteptat pe cineva drag - el a creat...
... La noi, la Crasna, şi până azi lumea pleacă la biserică în port popular - de la cel din faşă, până la cel cu cârjă. Fiecare domnişoară neapărat are în garderoba sa un costum popular. 
Nu trebuie să se piardă ceea ce ne reprezintă ca naţiune.”

„Doru-n inimă mi-i sfânt
De-al Bucovinei pământ 
Până mor îl port în gând”.

Maria Iliuț

Din Colecția
Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Revistă bibliografică

  

Schipor, Eleonora. O privighetoare de munte cu nume de baladă / Eleonora Schipor. – Cernăuți : Prut, 2008. – 202 p. : foto : note. – ISBN: 978-966-560-423-5.

„Frumoasă, talentată, bună la suflet, amabilă, harnică, sinceră, înțelegătoare, modestă… Cred că v-ați dat seama, dragi cititori, despre cine e vorba. Sau dacă nu știți precis, atunci priviți la fotografia de pe copertă. Este ea, crăsneanca Maria Iliuț, Doamna cântecului popular buco-vinean.

Stabilită de peste trei decenii în capitala Moldovei, această gingașă, dar rezistentă doamnă, duce pe meridianele lumii acel cântec bucovinean cu irepetabilul său specific crăsnenesc. Dar, pentru a o cunoaște mai îndeaproape trebuie să citiți această carte” – ne îndeamnă chiar autoarea cărții Eleonora Schipor.

Volumul este structurat în două capitole : primul reflectă perioada basarabeană din viața Mariei Iliuț, cel de-al doilea – toată epopeea bucovineană a căntăreței.

Deși scoasă de sub teascurile unei edituri din Cernăuți, și anume Editura PRUT,  această excepțională carte poate fi regăsită în Colecția Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Între copertele acestei cărți a încăput un destin, o soartă a unui artist desăvârșit, descrise cu lux de amănunte, reflectate și în fotografiile care ne-o prezintă pe viitoarea cântăreață chiar din fragedă copilărie până în prezent.

Urmăriți traiectoria vieții cu urcușuri și povârnișuri/coborâșuri, în drum spre culmile Olympului!

 

Iar autoarea cărții face și o precizare : „Sunt absolut sigură că această carte va fi pe placul tuturor. Așa cum este pe placul tuturor și cântecul Mariei Iliuț din Crasna Bucovinei”.

 

Buzilă, Serafim. Enciclopedia interpreților din Moldova. – Ed.a 2-a, rev. și ad. – Chișinău, 1999. – 500 p. : fot. – ISBN: 9975-61-104-4 ; 9975-906-35-8.

 

„Lexiconul lui Serafim Buzilă, compozitor care își demonstrează – cu inteligență nativă, probitate și asiduitate ciclopică – cea de-a doua vocație (veritabilă violon d”Ingres!): cea de enciclopedist. Autorul dă dovadă de un l”esprit geometrique în colectarea, ordonarea și dispunerea materialului (biografic, bibliografic, fixarea rolurilor, prezența în filatelie, stabilirea listei elevilor și specificarea fondurilor arhivistice). Sub aspectul descrierii lexicografice Serafim Buzilă atinge limita exhaustivistului”, menționează criticul literar Mihai Cimpoi.

Drept confirmare, deschideți pagina 239 a acestei valoroase lucrări unde este găzduită interpreta de muzică populară Maria Iliuț, activitatea căreia este prezentată cu lux de amănunte. 

 

Femei din Moldova : Enciclopedie / Serafim Buzilă ; Editor : Iurie Colesnic . – Chișinău : Museum, 2000 . – 311 p. : fot. – ISBN 9975-905-42-0. 

 

În șirul impunător de personalități feminine incluse în enciclopedie se înscrie/regăsește și numele Mariei Iliuț. Autorul a  ținut să prezinte 665 de femei celebre care și-au adus aportul la prosperarea culturală, spirituală, socială și materială a ținutului nostru. Perioada istorică cuprinsă în volum este destul de vastă, începând cu secolul al XVI-lea și până în zilele noastre.

Ce alte nume de femei celebre mai sunt prezentate aflați la o lectura mai atentă a acestei valoroase enciclopedii.

 

Pe drumuţul dorului... : Caiet de folclor : În memoria Tamarei Ciobanu / alcăt. și respons. : Andrei Tamazlâcaru. – Chișinău : Şearec, 2001. – 134 p. : foto.

 

Pe cât de frumos, pe atât de sugestiv acest titlu-generic al Caietului de folclor, care se vrea drept un omagiu adus interpretei de muzică populară, supranumită și „Privighetoarea cântecului popular” Tamara Ciobanu. Pogorâtă din Berezlogii Orheiului, Tamara Ciobanu a pornit pe acel drumuț al dorului [ce diminutiv precis a ales autorul], a mers din sat în sat, în carul cu boi,  sau pe jos, pentru a aduce cântecul popular la inima omului. Acasă, dar și departe de casă, Tamara Ciobanu a cântat lumii cu drag, Și nu doar a cântat, dar a învățat și pe alții să cânte. Ilustra cântăreață are în palmares o pleiadă întreagă de discipoli.

Care sunt aceștia veți afla răsfoind paginile Caietului de folclor. Și nu doar atât. Găsiți aici, omagii, elogii, opinii despre Marea noastră Artistă  Tamara Ciobanu.

Iată ce ne mărturisește Maria Iliuț : „Am cunoscut-o pe Doamna cântecului popular moldovenesc în anul 1978, pe când era profesoară la catedra Canto academic a Conservatorului. Țin minte cum la început o ascultam pe furiș, cu sufletul la gură, lipită de ușa auditoriului în care-și instruia învățăceii. Mai târziu am cunoscut-o mai îndeaproape, rămânând impresionată și de energia ei. M-a uimit plăcut faptul că poseda simțul umorului.

Era o personalitate care te cucerea din prima clipă… Era un om care făcea mult bine altora și, deseori, acest bine i se reîntorcea. Am vizitat-o până în ultimele ei zile de viață.

Nici să-mi dea în gând că, peste ani, voi participa la un concurs, ce-i va purta numele…”.

S-a întâmplat în anul 1980, când Maria Iliuț, devine Laureata Premiului I al prestigiosului Festival-concurs republican „Tamara Ciobanu”, care, de fapt, este o legătură între timpuri și generații.

Pe drumuțul dorului a mers Tamara Ciobanu, îndrumându-i și pe alții s-o urmeze. Sunt mulți, și toți, dar absolut toți, sunt talentați.

Iar autorul cărții, folcloristul Andrei Tamazlâcaru, a avut mare grijă să-i înșiruiască pe toți și să le adreseze tuturor următorul îndemn : „Aduceți-ne dorul vostru de cântec” .

Acest minunat Caiet folcloric cuprinde și un capitol aparte, unde sunt incluse melodii ale mai multor specii și genuri folclorice incluse în programul Concursului republican al interpreților de cântec folcloric „Tamara Ciobanu”: colinde, cântece de nuntă, cântece pentru prunci, bocete etc. Alături de versurile cântecelor sunt prezente și notele muzicale.

 

Tamazlâcaru, Andrei. Aprindeți luminile : Colinde culese și îngrijtie de Andrei Tamazlâcaru / Andrei Tamazlâcaru ; resp. de ed. Parascovia  Berghie ; Uniunea Muzicienilor. – Chișinău : Sirius, 2002. – 116 p.

 

Volumul cuprinde Colinde, Cântece de Stea, orații și rituri teatralizate de Crăciun și Anul Nou, culese în expedițiile folclorice organizate de către Sectorul Folcloric al Uniunii Muzicienilor în diferite localități din Republica Moldova și Ucraina, o bună parte fiind adunate de cântăreața Maria Iliuț.

 

 În loc de epilog

 

„Ce oameni de ispravă! Ce munteni harnici și iubitori de cântec s-au statornicit cândva pe aceste locuri și ce lume vrednică s-a ridicat pentru a duce aidoma unui mesaj dragostea de neam, grai, tradiții…”.

 (Ilie Motrescu)

 

Or, toate acestea poartă un singur nume MARIA ILIUȚ, nume în care, a încăput, se pare, toată  BUCOVINA…

Un studiu de Ludmila COTOMAN

MARIA SAKA-RĂCILĂ sau Îmblânzirea firului moștenitor de comori.

EVOCĂRI: 

MARIA SAKA-RĂCILĂ

(11 februarie 1941 – 20 februarie 2023)

MARIA SAKA-RĂCILĂ
sau Îmblânzirea firului moștenitor de comori

MARIA SAKA-RĂCILĂ,  pictor-decorator

S-a născut pe data de 11 februarie 1941 în satul Drăgănești, județul Bălți, într-o familie de țărani. Studii: Școala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” (actualmente Colegiul de Arte Plastice „Al. Plămădeală), specialitatea Pictură și tapiserie (1955-1961). Se lansează cu câteva tapiserii la prima expoziție de artă decorativă din Moldova (1962). Pictor la Fabrica de textile din Strășeni (1961-1963), metodist la Casa de creație populară din Chișinău (1963-1966). Participă la expoziții republicane, unionale, internaționale. Primele lucrări: „Căsuțe”, „Alge”, „Bufnițe”, „Ieduți” (1961). Aceste opere, fiind în esența lor niște probe de căutare a unor soluții structurale vor contribui la o cotitură de concepție în arta textilă din Basarabia anilor ”60. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din fosta Uniune Sovietică (1968).

Maria Saka-Răcilă evită procedeele folosite de contemporanii săi de improvizație a motivelor folclorice în țesăturile cu subiect și introduce o nouă viziune în organizarea compozițională, libertatea limbajului în expresia plastică, în care semnul plastic deține prioritatea. Simbolul în tapiseriile sale se instalează la nivelul structural al expresiei. Expresia structurii compoziționale și valorile contrastante ale culorilor relevă un sentiment aparte, o stare anume, iradiază trăiri și simțiri inedite. Concepute într-o originală structură plastică, tapiseriile impresionează prin cromatica utilizată, prin gradații fine de griuri colorate, armonios dispuse pe albul natural al lânii. Procedeele sale de țesut duc, în chip firesc, spre scheme geometrice, ele fiind foarte ademenitoare, în timp ce pentru tehnica goblenului foarte prielnice sunt motivele naturaliste, în ultima perioadă predominând figurativul. Sinteza pe care o realizează Maria Saka-Răcilă este orientată spre alcătuirea unui repertoriu de forme simbolice în spiritul decorativ admis de structura materialului textil, sinteză, atât din punct de vedere  artistic, cât și, mai ales, filozofic-conceptual  – , dovadă a cunoașterii și pătrunderii în esența substratului mitologic-folcloric al civilizației popoarelor sud-est-europene.

Prin realizarea tapiseriilor „Motive populare” (1973), „Sărbătoarea holdelor” (1974, triptic) atinge culmile maturității artistice. Tapiseriile „De la câmp” (1976) (distinsă cu premiul II în cadrul unei expoziții de la Moscova), „Ochiul pământului” (1977), „Copiii planetei” (1977), „Motive moldovenești” (1977) au fost expuse la diverse expoziții internaționale în Japonia, S.U.A., Canada, Finlanda, Cipru. În 1990 Maria Saka-Răcilă creează o suită de piese textile – „Mască”, „Vodă”, „Romeo și Julieta”, „Doină”, deosebite prin structura și forma lor, în care primează muzicalitatea culorilor de o expresivitate postimpresionistă. (Actualmente aceste tapiserii întregesc interiorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți). În ultimii ani se manifestă cu tapiserii camerale: naturi statice „Vază cu flori” (1993), peisaje „Pasărea neagră (1992), „Compoziție”, „Peisaj” (1993), „Cataclisme”, „Zbor frânt” (1998).

În ultimele sale lucrări coloritul vădește o vocație picturală. Materialul textil și ritmica organizării capătă aici expresivități plastice, sensuri metaforic, cristalizându-și astfel un limbaj metaforic original. Fiind unul dintre întemeietorii tapiseriei noastre contemporane, ea obține, prin folosirea diferitor materiale – lână, păr de capră, rafie, sfoară, bumbac, cânepă, descinderea tapiseriei din plan în spațiu, vizând o maximă eficiență de texturi și o sublimă trăire estetică.

În 1987 i-a fost conferit titlul onorific „Maestru Emerit în Arte”. În 1996 a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic”. În 1998  este distinsă cu Premiul Național pentru seria de tapiserii: „Motive populare”, „Culorile pământului”, „Baladă ciobănească”, „Ochiul pământului”, „Doină”, „Romeo și Julieta”, „Mască” ș.a. Premiul pentru Excelență al Uniunii Artiștilor Plastici (2007);  Premiul Ministerului Culturii (2008); Medalia „Mihai Grecu” a Uniunii Artiștilor Plastici  – pentru „promovarea valorilor intelectuale, artistice și morale” (2021).

APRECIERI

„În lucrările Mariei Saka-Răcilă nu găsim elemente de decor din arta populară, caracterul acesteia fiind adânc impregnat în însăși opera ei. Fiind bazate pe principiile creației populare, lucrările artistei vădesc o înclinație spre modern, spre sensurile globale ale artei contemporane.”

Sofia Bobernaga, critic de arte

„Creația Mariei Saka-Răcilă reflectă avântul spiritului creator orientat spre lărgirea hotarelor artistice și informative ale operei. Practicând pe parcursul a mai multor decenii tapiseria, artista a trasat o filieră inedită ce a încorporat în sine metamorfoze ale tradiției folclorice de reprezentare plastică și simbioze ale acestora cu caracteristici ale altor genuri, creând sintaxe și expresii de iminentă originalitate…  
Maria Saka-Răcilă s-a evidențiat în calitate de colorist de o rară sensibilitate cromatică. Materialele plastice utilizate de autoare în diverse genuri ale creației (fie covor, goblen sau pictură) au fost în permanență mijlocul necesar de deschidere spirituală în fața lumii și o scară simbolică a ascensiunii Mariei Saka-Răcilă spre desăvârșire”.

Constantin Spânu, dr. în studiul artelor

„Motivul romboidal îi atribuie tapiseriei și un profund conținut simbolic, semnificând în câmpul scoarței, prezența unică și incontestabilă a soarelui, (…). Apărut în fluxul continuu al vârstelor, rombul instituie în imagine un nou sentiment spațial și temporal. În acest nucleu stabil, timpul se dispune ciclic, permițând excursul în vârsta mitică, și pe aceeaşi cale, revenirea în actualitate”.

Constantin Prut, critic de arte (România)

„Câmpiile Moldovei” este o operă remarcabilă, menționată în 1984 în cadrul unei Expoziții Republicane de Arte Plastice, lucrare achiziționată ulterior la Moscova…E o perlă a frumuseții pământului Moldovei, … artista rânduind măiestrit porțiunile texturii compoziționale cu cele ale sisalului, materializând astfel podoabele câmpiilor moldave și palpabila emanație a căldurii plaiului natal”.

Gheorghe Mardare, critic de arte

„Maria Saka-Răcilă este una dintre personalitățile marcante din arta plastică din Republica Moldova. Prin lucrările sale, a promovat peste hotare arta plastică din țara noastră. Încă de la debutul său, ea a participat la expoziții din mai multe țări europene. Maria Saka-Răcilă este una dintre artistele care a pus baza tapiseriei contemporane. Atunci, în 1962, împreună cu Elena Rotaru, a reușit să expună o altfel de tapiserie, bazată pe tradițiile populare, pe arta covorului popular și a dat o viziune modernă tapiseriei. De acolo au început să apară alți artiști în acest domeniu. În prezent, mai mulți artiști tineri sunt inspirați din lucrările ei din anii ’60”.

Dumitru Bolboceanu, artist plastic

„Maria Saka-Răcilă a realizat lucrări în arta tradiției, iar din anii ‘80  – lucrări de orientare modernă, foarte bine construite din punct de vedere stilistic și compozițional…Este o artistă  care știe să găsească echilibrul în suprafețe foarte mari. În ultimii ani, ea și-a îngăduit să picteze pe dimensiuni medii, care sunt la fel de bine construite din punct de vedere al conceptului, fie că sunt motive simple precum naturile statice sau lucrări orientate către anumite simboluri universale. Acestea sunt tratate la fel de bine din punct de vedere compozițional, dar și cromatic și stilistic. Este o pictură de un rafinament excepțional”.

Tudor Zbârnea, Directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei

„Tapiseriile Mariei Saka-Răcilă, executate la un nivel remarcabil, marea majoritate în haute-lisse, relevă calități decorative expresive particulare, demonstrând contribuția substanțială a artistei la dezvoltarea tapiseriei în Republica Moldova…
Artista nu imită folclorul, ci îl examinează în spiritul actualității, încearcă o alianță între valorile artistice ale țesutului popular și sugestiile estetice moderne, încorporând organic suflul artei populare în propriul fond creativ”.

Ana Simac, dr. în studiul artelor

Un studiu de Ludmila COTOMAN