sâmbătă, 6 decembrie 2025

REMEMBER ANDREI SÂRBU

 EVOCĂRI

REMEMBER ANDREI SÂRBU



(6 decembrie 1950 - 14 aprilie 2000)

Sunt ani la mijloc”:
75 de ani de la naștere,
25 de ani de la moartea ARTISTULUI...



Atăt de mult al CULORII...




    Fiecare dintre noi are sentimente poetice, şi în aprecierea unei opere de artă pornim de la sentimentul nostru poetic faţă de obiectul sau ideea care l-a generat şi prin analogie, apreciem sau nu emoţia artistică pe care ne-o transmite sau ne-o incită opera de artă. Ce alt sentiment ar fi mai poetic decât baladă „Miorița”…

    Deloc întâmplătoare această analogie… Or, apariția Grupului ZECE vine să completeze acest sentiment poetic…




    Era la începutul anului 1992. Anume atunci zece pictori, aidoma celor zece „meșteri mari”, din nemuritoarea baladă au pornit la Drumul mare… Metaforic vorbind, fiecare dintre ei era un Manole. Toţi veneau din şcoli diferite, formaţii diferite. Încercarea de a uni nişte gânduri, anumite aspiraţii comune, nevoia de comunicare i-a apropiat şi i-a provocat la organizarea primei expoziţii de grup în Sala de Expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova […]. 




    ... Andrei Sârbu, un artist inconfundabil, un nonconformist și un inovator pentru pictura din Republica Moldova. Colorist extrem de rafinat, pictor al secolului al XX-lea, Andrei Sârbu este acea personalitate din peisajul cultural basarabean care asigură o legătură temeinică între arta maeştrilor mai vârstnici ai generaţiei interbelice şi experienţele artiştilor contemporani.




    El debutase în 1968 la o expoziție oficială, cu o natură statică configurată clar diferit de cvasitotalitatea celorlalte exponate, care erau etalate cu valențe comune […]. Andrei Sârbu a rămas perseverent la capitolul obiectivare a mesajului. Chiar de la debut a probat constanța devotamentului, a avut spirit creator și încredere față de principiile și posibilitățile artelor plastice ale civilizației contemporane occidentale; în racursiu civic, exprimând atitudini critice față de modul autohton de păstrare și valorificare a patrimoniului cultural național.




    Andrei Sârbu a creat în lucrările sale niște stări, niște lumi pline de splendoare, de vise, de mister, care pot fi numite simfonii picturale. Și toate sunt inundate de o lumină fantastică. În orice tablou al lui găsim o explozie de lumină, nemaivorbind de acel soare orbitor care poate să lumineze dintr-o singură gutuie... Andrei a deschis în artă o ușă pe care până la el nimeni altul n-a îndrăznit s-o deschidă: el ne-a dovedit aievea că arta abstractă e frumoasă, de calitate și de mare importanță pentru evoluția artei în general.




    Andrei Sârbu trăia doar ca să picteze. Asta a fost predestinarea lui, de care era foarte conștient și cred că anume în virtutea faptului dat se încadra extrem de organic în acest mod de viață. Acasă/casa lui era acolo unde putea să picteze oricând ar fi vrut, adică la orice oră de zi și de noapte, de aceea, atelierul însemna pentru dânsul mult mai mult decât pentru alți artiști. Atelierul de creaţie era pentru Andrei un adevărat spaţiu al devenirii!.. Totodată, și pentru alți artiști atelierul lui Andrei Sârbu era altceva decât cel al altor pictori. Andrei Sârbu, pe lângă talentul dăruit de Dumnezeu în pictură, avea și darul de a-i atrage ca un magnet pe cei îndrăgostiți de frumos, pe cei cu suflete frumoase, fiind și foarte cultivat în domeniu… … De fapt, Andrei era ca un fel de apostol al școlii maestrului Grecu și se poate spune că își făcea apostolatul printre artiștii plastici, de altfel, extraordinar de interesant.




    Andrei Sârbu a plecat, subit, în lumea celor drepți. El a trecut, tot atât de dureros de modest și de simplu. De aceea îl vom regăsi mereu în pictura lui, în ceea ce a lăsat, ca om și ca artist, posterității.

    Pentru tot cât înseamnă și pentru tot cât a putut însemna, –  dar mai ales, pentru tot cât ar fi putut însemna ANDREI  SÂRBU   –   vorbește PICTURA SA.



    Andrei Sârbu a cuprins în lucrările sale cele patru anotimpuri, odată cu Viața… Este o ambianță copleșitoare în care trec peste artist, dar mai ales peste artist, anotimpurile: de la iarna rece, plumburie cu albul ei imaculat la o primăvară diafană cu poiana galbenă a păpădiilor, la parfumul florilor de tei și la verdele aproape negru al verii, furat pădurilor din jur… și până la o toamnă cu aroma izbitoare de gutuie, o toamnă galbenă-aurie ca și lumina din gutuie, o toamnă cu ceață, învăluită cu dor și nostalgie… cu tot „amurgul violet”…



    Tulburătoare mi se pare această relaţie secretă stabilită între Pictura lui Andrei Sârbu şi Poezia lui George Bacovia: căci arta amândurora iradiază aceeaşi concentrare gravă, aceeaşi ardere lăuntrică şi poate acelaşi tip de melancolie...

Culoare şi Plumb...

Plumb şi Culoare...

Atât de mult al CULORII…  


Un studiu de Ludmila COTOMAN


vineri, 14 noiembrie 2025

SERGIU CUCIUC, artist plastic, laureat al Premiului Național, Cavaler al „Ordinului Republicii” – 85 de ani de la naștere

SERGIU CUCIUC,

artist plastic, laureat al Premiului Național, Cavaler al „Ordinului Republicii” –
85 de ani de la naștere



REMEMBER  SERGIU CUCIUC

(14 noiembrie 1940 – 11 decembrie 2022)


DESTĂINUIRILE CROMATICE ALE LUI SERGIU CUCIUC

    Sergiu Cuciuc  s-a născut pe 14 noiembrie 1940 în satul Doibani, raionul Dubăsari. În perioada 1956-1961 a studiat la Colegiul de Arte Plastice  „Alexandru Plămădeală”, apoi în perioada 1962-1969 a urmat Facultatea Critică de artă, din cadrul Institutului Academic de Stat de Pictură, Sculptură și Arhitectură ”I.E. Repin” din Sankt-Petersburg. Debutează în activitatea de creație în 1962, iar din 1965 devine membru al UAP din Moldova. Între anii 1961-1973 activează în calitate de muzeograf, devenind mai apoi director al Muzeului Republican de Arte Plastice (1979-1983) și președinte al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (1987-1992), fiind între anii 1995-1999 și 2001-2002 șef al Direcției Principale Patrimoniu Cultural, Arte Plastice a Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în 2002-2003 devenind viceministru al aceluiași minister.
    În perioada 1992-1995 Sergiu Cuciuc cumulează activitatea de creație cu cea de cercetător științific la Institutul Studiul Artelor al Academiei de Științe a Republicii Moldova, unde a elaborat monografia „Pictura contemporană din Moldova”, iar, anterior, în 1975, în colaborare cu Matus Livșiț, editează monografia-album „Gleb Sainciuc”. În 1991, în calitate de președinte al UAP, împreună cu ministrul Culturii şi cultelor Ion Ungureanu, cu primarul general al municipiului Chișinău Nicolae Costin susțin inițiativa artistului plastic Ilie Boca din Bacău şi a lui Andrei Pleșu, ministrul Culturii din România, de a se organiza în comun Expoziția-concurs de artă contemporană „Saloanele Moldovei.”
    Sergiu Cuciuc a organizat, de-a lungul timpului, o serie de expoziții relevante de artă contemporană în țară şi străinătate: România, Rusia, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Franța, Danemarca, Germania, Mongolia, Japonia, Ucraina, Belarus, Lituania, Kazahstan. A elaborat o serie de lucrări „Maramureș”, „Locuri natale”, „Butuceni” etc.


CONFESIUNI

    „Un pictor poate să fie surd, poate să fie mut, poate  să fie și mut și surd totodată, numai nu cumva și choir, și cu  sufletul sterp, –  bineînțeles, nu la propriu, ci la figurat – , pentru că asta e menirea noastră:  de a vedea lumea în linii, forme și culori cu ochiul, dar și mai mult – cu sufletul…”
   
 „Nu știu în ce măsură am izbutit să mă afirm în arta plastică, însă pot spune cu certitudine că anume natura meleagului nostru m-a format şi m-a modelat, ca pictor în special, şi ca om de artă în general. Contactul direct cu adevăratele opere de artă au contribuit la îmbogățirea mea sufletească. Creația, în accepția mea, este un proces continuu de selectare a imaginilor plastice care se suprapun în conștiință. Mi-e greu să constat cine m-a format mai mult – școala sau viața.”

(Sergiu Cuciuc)


APRECIERI

    „Creația plasticianului Sergiu Cuciuc întregește în sine multiple valențe prin care conceptul ideatic și problematica limbajului  plastic își găsesc  armonioase  împliniri…

Originile  acestor conotații au la bază concepte cristalizate în urma meditațiilor și generalizărilor  personale asupra vieții și cotidianului realizate artistic în tablourile tematice, frumuseții naturii înconjurătoare, în cazul elaborărilor efectuate în genul peisajului urban sau rural, ultimului acordândui-se prioritate.”

(Constantin Spânu, conf. univ., dr. în Studiul Artelor )


    Sergiu Cuciuc este un artist care gândește, care a mers mereu în pas cu estetica vremii, a fost foarte puternic ancorat în acest pământ, s-a apropiat mereu de oameni și de nevoile, obiceiurile lor…  
Generaţia noastră este ataşată de acest artist nu doar prin găzduirea acelor valori caracteristice, dar şi ca om care ne inspiră nădejde. Un artist ca Sergiu Cuciuc care ne dovedeşte de la început cu lucrările sale un bun potenţial promiţător. Artistul care ştie să-şi tensioneze trăirile interioare ca să ajungă la exprimări artistice de înaltă calitate”

(Tudor Zbârnea, artist plastic, director al Muzeului Național de Artă al Moldovei)



Un studiu de Ludmila COTOMAN


vineri, 24 octombrie 2025

VALENTINA BRÂNCOVEANU - DOAMNĂ A CULORILOR, PICTORIȚĂ A FLORILOR…

VALENTINA BRÂNCOVEANU

DOAMNĂ  A CULORILOR, PICTORIȚĂ A FLORILOR…


Astăzi își sărbătorește  ziua de naștere  pictorița VALENTINA BRÂNCOVEANU

La toți Binecuvântați și Împliniți Ani, Distinsă DOAMNĂ  a CULORILOR, PICTORIȚĂ a FLORILOR – VALENTINA BRÂNCOVEANU!

La Munți de Împliniri Creative!


Pictorița Valentina Brâncoveanu s-a născut pe data de 24 octombrie 1950, în suburbia Sculeni-Rohatca, mun. Chişinău. 

Şi-a trăit copilăria printre casele mici, aruncate „ca un pumn de jucării” pe vechile stradele ale Chişinăului. De acolo, de unde a copilărit, vine dragostea pictoriţei faţă de oraşul vechi, pe care se străduie să-l păstreze în pânzele sale, iar de la tatăl său, care era un admirator al naturii, a moştenit dragostea faţă de frumuseţea plaiului.

A studiat la Şcoala medie nr. 22 (azi Liceul „Natalia Dadiani”), în paralel a urmat Şcoala de Arte pentru Copii „A. Şciusev”. Urmează studiile la Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău, în clasa profesorului Vasile Toma. Între 1972-1976, lucrează învățătoare de artă plastică la Școala medie nr. 29 din capitală, după care se consacră picturii, fiind liber profesionistă.  


CONFESIUNI

„Mă dărui picturii ca să destăinui natura...”


„Anume cântecul păsărilor mă trezește în fiecare primăvară. Chiar dacă omul face multe împotriva naturii, păsările îmi amintesc de normalitate, de cursul firesc al vieții. Precum vă spuneam, eu mă alimentez din energia și frumusețile naturii. Îmi sunt vital necesare parcurile, pădurile, peisajul rural, peisajul urban, cel vechi și cel foarte modern. Sunt un adept constant al plein-air-ului.”

(Valentina Brâncoveanu)


„Încă din copilărie am înțeles că cea mai importantă pentru mine e libertatea…

Am crescut de mica între flori. Natura nu este decât în  mod filozofic veșnicia : e mai degrabă un sprijin al ochiului artistic… Mă fascinează culorile și luminile nopții,  culorile și luminile întunericului, culorile și luminile umbrei…”

(Valentina Brâncoveanu)



APRECIERI

„Întreaga creație a pictoriței Valentina Brâncoveanu relevă avântul nestânjenit și speranța unei contopiri miraculoase a creatorului cu universul fascinant al luminii și culorii”.

(Constantin Spânu)

„Valentina Brâncoveanu pictează „cronici” zidite în pereții orașului Chișinău, banale la prima vedere, ce scăpau ochiului obișnuit, dar care rămân și vor rămâne drept documente vizuale ale unui timp demolat și trecut.”

 (Gheorghe Vodă)

„Valentina Brâncoveanu are un simţ excepţional al culorii. Pentru ea interacţiunea între lumină şi culoare este o întreagă aventură. Le simte nuanţele, caută şi găseşte noi şi neaşteptate interferenţe... ”

 (Leo Bordeianu)

„Valentina Brâncoveanu practică o pictură de mare accesibilitate. (...) Tonalități cromatice, expresioniste din peisajele de câmpie, nuanța romantică a peisajului de pădure, tonuri intens calde de griuri, degradate și avansate, oranjuri, roșuri, brunuri coapte, violeturi în naturi statice, foarte zgârcite figural și foarte bogate pictural, vădesc un colorist sensibil”.

(Galina Darie)

„Florile rânduite și combinate cu dibăcie, gust rafinat și pricepere profesionistă, așezate pe pânzele pictoriței sunt parcă vii, îmbată cu miresmele lor, justifică un crez fără echivoc în divinitatea naturii”.

(Nihai Bendas)

„ Florile acestea brâncovenești sunt foarte brâncovenești: de la vatră,  de la pragul  casei, de la marginea drumului! Florile acestea sunt mărturia unei pasiuni ce a devenit chiar viață, chiar destin. Prin fiece nerv al lor! Florile Valentinei Brâncoveanu sunt niște recuperări de la efemeritatea clipei!”

(Elena Tamazlâcaru)


Un studiu de Ludmila COTOMAN



marți, 23 septembrie 2025

Vasile Moșanu - reprezentant al școlii estoniene de pictură.

Vasile Moșanu

reprezentant al școlii estoniene de pictură.


Lucrări în colecții publice:

Muzeul Național de Arte Plastice, Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Lucrări în colecții particulare:

Canada, Estonia, Franța, Germania, Israel, Letonia, Mexico, Moldova, România,
Federația Rusă, Spania, SUA.




https://www.vasilemosanu.com/

luni, 2 iunie 2025

REMEMBER ION MADAN

REMEMBER ION MADAN,

Bibliolog și bibliograf, profesor, doctor în istorie

(31 mai 1935–4 februarie 2008)



De n-ar fi apus în STEA, ar fi împlinit 90 de ani…
Atât de mult al CĂRȚII …

Ion Madan provine dintr-o familie de intelectuali, iar dragostea pentru carte, se pare, o moștenise, pe linie paternă, tatăl său fiind rudă cu Gheorghe Madan, cunoscut scriitor și folclorist. Pe semne, comuna Trușeni, este străbuna vatră care dă naștere talentelor, de unde și domnul Ion Madan își trage obârșia. 

Despre Ion Madan pedagogul…
Ne amintim, peste ani, cum venea EL la ore. Înalt, frumos, cu nelipsitul zâmbet, intra în auditoriu, năvalnic, asemeni unui vulcan. Chipul său radios emana bunătate, aducea cu EL lumina. De cum intra, imediat trecea la temă, or tema lui permanentă era CARTEA și istoria ei. De la EL am învățat cum poate fi citită, descifrată și descoperită o carte. Nu este îndeajuns doar o simplă lectură, mai e nevoie să pătrunzi în tainele ei. Drumul cărții, de la masa de scris unde se naște în muncă și chinuri până la cel ce-o caută, e plin de cotituri. Domnul profesor ne-a descris, cu lux de amănunte, acest drum, deloc ușor, al cărții. A știut, cel mai bine, să ne dezvăluie misterul cărții, să ne altoiască, ca nimeni altul, dragostea de carte. 
Dincolo de cunoștințele pe care încerca să le transmită într-un mod cu totul și cu totul diferit, avea o modalitate deosebită de a vorbi despre carte, de a o lăuda, de a o ține altfel în mâină. Îi urmăream, cu mare atenție, gesturile sale. O lua în palme cu multă grijă, ca pe un copil, o ținea ca pe o bijuterie ca nu cumva să-i strivească filele. Lecțiile LUI erau un adevărat spectacol, o adevărată revelație.
Sunetul demult anunța pauza, dar profesorul tot continua să ne povestească despre Măria sa Cartea, iar noi ascultam uluiți de cele spuse, și de felul cum erau spuse, pentru că domnul Ion Madan vorbea într-o română impecabilă. 
De la Ion MADAN am învățat cum să citim Măiastra Carte. 
Lumină Lină din Lumina Sufletului BLAJIN și deschis ca o CARTE...

P.S. În anul 2008 a fost instituit „Premiul Ion Madan” în domeniul biblioteconomiei și bibliografiei. 
De acest Premiu s-a învrednicit și Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice pentru cercetări fundamentale în domeniul bibliologiei şi bibliografiei,  pentru lexiconul biobibliografic „DRAMATURGI PE SCENELE TEATRELOR DIN REPUBLICA MOLDOVA”.

Autor: Ludmila COTOMAN, 
Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice

miercuri, 26 martie 2025

„SCULPTORUL ION GUȚU: UN ICAR AL BASARABIEI”...

 

IN MEMORIAM SCULPTORUL ION GUŢU

(12 Aprilie 1963 - 26 Martie 1999)



„SCULPTORUL ION GUȚU:  UN ICAR AL BASARABIEI”...

(Ion Găină)

Sunt oameni despre care nu poţi vorbi. Sunt oameni despre care nu poţi să nu vorbeşti…  

Sunt artişti, a căror operă  este  marcată de o singură  întâmplare,   de un singur loc,  de un singur nume,  uneori chiar de o singură poezie. Întreaga creaţie a artistului plastic Ion Guţu a fost marcată de poezia  Limba noastră a poetului  Alexei Mateevici.




... Începutul anilor '90. Renaşterea naţională era în plin avânt.  Din întâmplare, sau poate nu, în clipa în care a intrat pe uşă Ion Guţu (pe atunci  deţineam funcţia de şef al sectorului  Creaţie,   la Uniunea Artiştilor Plastici, care îşi avea sediu pe  strada Alexei Mateevici  nr. 103). Tocmai răsfoiam,  pagină cu pagină, cărţulia recent apărută: „Alexei Mateevici. Limba noastră ” ( Chişinău, Literatura artistică, 1989). O ediţie  inedită, prezentarea grafică aparţinând graficianului  Alexandru Macovei, şi apărută în veşmântul ei  firesc - grafia latină. Ion Guţu  venise cu  o veste bună – urma să sculpteze bustul poetului  Alexei Mateevici. Timid de felul său,  aproape blând cu toată lumea,  mi-a spus  cu glas abia şoptit:  „Nu ştiu cu ce să încep?..  „Cu începutul”, am zis, după care au urmat lecturi în glas tare.  Am recitit  împreună  poezia  Limba noastră, de ne-au prins zorii unei zile de toamnă bacoviană. Ne bucurau  în mod deosebit  literele, care ni se păreau atât de măreţe, atât de frumoase,  mult  mai caligrafice,  nişte semne grafice care pentru noi nu erau doar litere, ci nişte însemne cu mai multe  sensuri,  cu mai multe alte valenţe.

  



Apoi, a urmat o altă întâlnire, tot la sediul Uniunii Artiştilor Plastici. De astă data şi cu regizorul Alecu Deleu, care în acea perioadă lucra la documentarul „Binecuvântarea”.  Ion Guţu i-a mărturisit regizorului despre căutările sale. Anume aici şi anume atunci a apărut ideea de a-l surprinde cu camera de luat vederi pe sculptorul Ion Guţu în atelierul său de creaţie, modelând în lut chipul poetului Alexei Mateevici.  În paralel cu aceste imagini, regizorul filmează botezul unui prunc.

Au coincis căutările, s-au suprapus frământările şi în spaţiu şi în timp.

Anume din această  fericită  contopire a celor două interferenţe -   arta plastică şi cea cinematografică, -  a fost  plăzmuită  o veritabilă cronică a istoriei, un adevărat document al timpului – filmul documentar „Binecuvântarea.” 

Pe atunci,   poezia   Limba noastră  era doar imnul Limbii, nu şi al Ţării. Ion Guţu făcea primii paşi, căuta forme, selecta materia,  modela lutul  zile în şir până să  ajungă la chipul  poetului Alexei Mateevici.  Era totul numai căutare, numai zbucium, numai  poezie,  numai lacrimă...  Şi abia mai apoi am realizat că acea lacrimă avea să însemne purificare, - purificarea firească ce precede înălţarea... 



Era cu mult înainte de zbor. Pornise pe drumul lung al pribegiei. Nu l-am mai văzut de atunci niciodată.  Într-un târziu am aflat  ceva despre dânsul... Trebuie să fi fost mult prea târziu. Târziu în timp şi sus în spaţiu!  Îşi luase zborul...

  Iar atunci când zborul i-a fost frânt,  Ion Guţu  s-a transformat el însuşi într-un imn – Imnul căutărilor de sine...




Aşa l-am cunoscut pe Ion Guţu. Timid de felul său, cu  ochi trişti, dar visători, cu chip blând, marcat de imaginea  fizică a lui Hristos şi cu suflet de poet. Dealtfel, întreaga sa creaţie este o poezie afectuoasă, plină de visare, aşa cum aceste teme nu au mai avut parte niciunde în altă parte să fie reflectate în sculptura românească. El nu acceptă ideea unor despărţiri definitive între genuri şi nici pe aceea a separării fabulosului de real. Pentru el, fantasticul  poate fi la fel de real ca şi realul însuşi; o logică riguroasă a artelor plastice desface resorturile misterului şi le aşează  sub semnul suveran al lirismului.   Pentru că, în peisajul variat al sculpturii noastre actuale,  lemne şi metale (sau combinaţii ale lor)  atât de personale  sunt  doar cele ale lui Ion Guţu. Locul lui în arta contemporană,  e clar circumscris,  şi el înseamnă,  mai presus de orice, consecvenţă cu el însuşi, a unui artist care crede fără şovăire în valorile tradiţiei şi în poezia infinită a realităţii.




Cele mai multe lucrări sunt realizate în metal şi exprimă o irepresibilă nostalgie a  zborului. Tema înălţării şi plutirii în spaţiu este explicită, fiind materializată  plenar în compoziţia sculpturală  Legendă despre Icar, -  lucrarea  sa de sinteză, atât din punct de vedere  artistic, cât şi, mai ales, filozofic-conceptual  - ,  dovadă a cunoaşterii şi pătrunderii în esenţa substratului mitologic-folcloric al civilizaţiei popoarelor sud-est-europene. Ideea  zborului este  nemijlocit legată de fiinţele aerului,  pentru care desprinderea de forţele gravitaţionale este o condiţie de viaţă. Dar Ion Guţu  nu s-a oprit la găsirea unor echivalenţe pentru realitatea plutirii libere în spaţiu, trăită ca un ideal al purificării. Pentru el, este la fel de  importantă aspiraţia către înălţimi, chiar dacă această aspiraţie nu se va împlini niciodată.

Înălţare şi sacrificiu, desprindere de sine şi sfâşiere, iată ceea ce exprimă în esenţă această lucrare.   




Parcă,   pentru a spori şi mai mult dramatismul  creaţiei,  dar şi al vieţii  sale,  Ion Guţu  şi-a ales  drept  loc de înălţare o insulă  pe malul mării ,  - la Constanţa, departe de-acasă, acolo, unde serile sunt solitare cu cei însinguraţi în suflet şi destin,  totodată, reamintind că orice visător, orice zburător este un virtual Icar şi că năzuinţa spre lumină este mereu  pândită de prăbuşire.

Ion Guţu  este el însuşi un visător. Era prea legat de  Prezent, de Aici şi Acum.  Pentru că, în fond, tot ceea ce se întâmplă – chiar şi în gând – se întâmplă mereu în prezent. 

În piatră sau în lemn, în metal sau inox  însemnele sculpturale care poartă acest nume surprind din realitatea unei ruine nu materia prăbuşită, învinsă de timp, ci  martorul de rezistenţă, al cărui verticalitate reaminteşte de trecutele aspiraţii, de visele cândva turnate în  diverse materii şi  diferite forme. 

Ion Guţu a plecat spre culmile tăcerii,  înfiripându-şi aripile de vultur  solitar  din chiar seva Limbii noastre ( bustul  poetului Alexei Mateevici) şi din  Zborul lui Icar,  acel străvechi mit care îi caracterizează atât de  sugestiv sufletul zbuciumat (compoziţia  sculpturală  Legendă despre Icar).

Aşa a vrut destinul. Artistul nu a avut prea multe de ales. Şi nu i-a rămas   decât să fie victima propriei sale ARTE.  

 


PS.  Neiertat de tânăr a plecat...

 Şi-a luat ZBORUL la cei 36 de ani neîmpliniţi... lăsându-ne cele mai nebănuite valenţe de sculptor şi grafician...

În căutarea propriei identităţi... şi-a trăit în mod dramatic propriul mit, aidoma lui ICAR...

Iar aripile plăzmuite din tuburi (țevi) de inox, acolo, la Constanța, România, s-au dovedit a fi mult mai durabile, transformându-se în aripi din TIMP...

Târziu în Timp și Sus în Spațiu!



Eugen Sterpu
„Omul din fotoliu” (Omagiu sculptorului Ion Guțu), pastel/hârtie, 2000.


…  Când totul se scufundă  în amurg, iar din obscurul stelelor abia de se mai desluşeşte o rază de lumină, prin tuburile de inox, parcă se mai aud şi acum pescăruşi,  fredonând doina de jale  a fiului  ră-tă-ci-tor, - triste ecouri  din  dramatica  şi sfâşietoarea romanţă:

  „De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?”...

(Octavian Goga)


Un studiu de LUDMILA  COTOMAN


marți, 18 martie 2025

ADELA BLÎNDU sau Doamna cu nume blînd(u)...


 ADELA  BLÎNDU
sau Doamna cu nume blînd(u)...


Doamna cu nume ... BLÎND(U)

La toți Binecuvântați și Împliniți Ani!

La Munți de Împliniri Creative!

Chiar acesta este numele pe care îl poartă doamna despre care scriu acum. Gingaş, tandru şi melodios acest nume – BLÎNDU. Iar în dreptul numelui, un prenume demn –  ADELA, la fel de gingaş, la fel de tandru şi de melodios. Dar şi osebitor. Cu o etimologie multiplă, prenumele Adela, din germanică, provine de la substantivul comun adel, care înseamnă nobilime, din ebraică semnificând nobil, delicat, fin.

Se zice că omul la naştere are un singur nume, şi nicidecum mai multe. Numele ni se dă ca un însemn, un simbol, pe care trebuie să-l purtăm cu demnitate. Numele primit ne arată destinul pe care trebuie să-l împlinim. Uneori, numele se identifică cu persoana, marcând-o chiar.

Se mai zice că femeia cu acest nume are farmec şi feminitate. Este dotată pentru arte. Or, toate acestea i se potrivesc perfect doamnei ADELA BLÎNDU, Om emerit, doctor în științe ale educației, lector universitar la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, interpretă.  

A venit pe lume în cel mai blând anotimp al anului, pe când natura prinde a-şi etala măreţia şi farmecul său – ghiocei, brânduşe, toporaşi şi viorele, primele firicele plăpânde de iarbă verde.

A pogorât cuminte dintr-o străbună vatră nordică pre nume Clocuşna, de prin părţile Ocniţei, localitate situată în valea râului Racovăţ, un afluent al Prutului, cu peisaje pitoreşti, landşafturi  cu stânci, defileuri adânci şi înguste, declarate monumente ale naturii, având la ureche păsările cerului şi vuietul pădurii, căci satul în care s-a născut era înconjurat de păduri şi de „clocotici” – nişte pomi mici, nişte tufari, care împânzeau aceste locuri. De aici şi denumirea satului Clocuşna, sat cu o vechime cam de vreo 600 de ani.  

De la ele, de la păsări, o fi prins cântecul, de la susurul râului ce-şi duce domol apele la vale, dar vocea a moştenit-o de la maică-sa, doamna ce a purtat frumosul nume Elizaveta, frumoasă la chip și la suflet, profesoară la clasele primare, care avea o voce impecabilă şi  poseda și vioara. Dar şi de la  taică-său pe nume Venedict, care a cântat în corul bisericii din sat, biserică cu o vechime de peste o sută de ani. Voci erau multe şi toate frumoase, dar să cânţi în cor era o chestiune de onoare. Nu oricine era acceptat. În general, Clocuşna este satul unde mai toate tradiţiile strămoşeşti sunt păstrate cu sfinţenie, dar mai ales Malanca, un obicei coborât din vremuri străvechi, de la daco-romani, un ritual magic, ancestral. Se practică în seara de Ajunul Anului Nou, când creştinii ortodocşi cinstesc sărbătoarea Sfântului Vasile.

Vă mai amintiţi : „Gospodari cinstiţi de casă, / Primiţi mălăncuţa-n casă / C-afară plouă de varsă”. Ei bine, aflaţi că cea mai frumoasă Malancă din toată Moldova este aici, la Clocuşna. Dincolo de intemperiile vremii, străvechiul obicei a renăscut, şi de mai bine de o jumătate de secol flăcăii satului Clocuşna, în seara Sfântului Vasile, pornesc pe la casele gospodarilor. Alaiul de urători îmbracă un flăcău în straie femeieşti, numită Malanca. Scenariul Mălăncii include urături tradiţionale, dansuri ritmice, glume. Unul din colindele obiceiului Malanca este dedicat fetelor bune de măritat. Cetele ce însoţesc Malanca se deosebesc şi prin costumaţia pe care o confecţionează anume cu acest prilej. Şi aici clocuşnenii sunt neîntrecuţi. E ceva spectaculos, un adevărat carnaval.

Copilă fiind, îi plăcea să asculte diferite genuri de muzică. Multe cântece le-a învăţat de la bunei. Iar prima sa lansare pe „scena mare” a fost teiul din curtea buneilor – acest arbore care vindecă sufletul şi tămăduieşte trupul cu mireasma lui îmbătătoare. Se căţăra sus de tot, şi de acolo, din vârf, cânta aşa ca s-o audă şi s-o admire toţi vecinii. Astfel și-a perfecționat vocea, ca să devină puternică și catifelată. A studiat la Şcoala muzicală din sat, clasa acordeon.

Vocea ei caldă şi frumoasă putea fi auzită în corul din sat, dar şi în ansamblul vocal, unde a cântat alături de faimoasa interpretă de muzică populară Larisa Arsene, care la acel moment muncea ca profesoară în scoala din sat. Era prezentă la toate concertele, concursurile şi festivalurile ce se organizau la Ocniţa, Bălţi şi Cernăuţi, de unde se întorcea cu diplome şi menţiuni.

Au urmat apoi studiile la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu”, catedra „Muzică uşoară şi jazz”, specialitatea „Canto de estradă şi jazz”, clasa lectorului superior Larisa Şulga. Studentă fiind a avut o activitate prodigioasă: concomitent a cântat în ansamblul vocal-instrumental de la Casa de cultură a cartierului Botanica şi cel de la Ciocana.

Împreună cu alți interpreți ca Angela Bucico, Galina Gherman ș.a., a participat la concursul televizat „Cântaţi cu noi”, unde a ocupat locul 3.

Îşi începe cariera pedagogică în anul 1997, ca lector la catedra „Muzică uşoară şi jazz”, specialitatea „Canto de estradă şi jazz”, predă specialitatea „Canto și Metodologia predării cursului „Canto de estradă”. Astfel, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, pe care o absolvă în anul 1995, instituţie de care s-a îndrăgostit, i-a devenit destin, casă. Casa ei de suflet, casa unei mari iubiri.

Aici la catedră, doamna Adela Blîndu trage harnic brazda în care să încolţească valori inedite ale culturii naţionale. Unele au şi răsărit şi deja au dat rod.

S-a manifestat ca un pedagog foarte bun, a pregătit mai mulţi studenţi care activează cu succes în domeniul muzicii uşoare şi al pedagogiei. De fapt, ar fi mai potrivit să spunem că doamna Adela Blîndu şi-a găsit norocos rostul în muncă, în pedagogie, un rost pe care-l împlineşte cu demnitate, în cunoştinţă de cauză şi, esenţial, cu pasiune. Mulţi dintre discipolii doamnei Adela Blîndu au devenit laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale de prestigiu, au devenit adevărați artiști cum ar fi: Cristina Pintilie, Diana Valuţă, Aliona Triboi, Diana Staver, Iana Ștefan, Tatiana Talpă, Mariana Stănilă, Elizaveta Trifan, Ala Negură, Cristina Scarlat cea care ne-a reprezentat Moldova la Eurovision 2014, la Copenhaga ș.a.

Doamna Adela Blîndu îşi perfecţionează continuu măiestria profesională. Şi-a făcut studiile la masterat, obţinând diploma de Master în Ştiinţe ale Educaţiei (2009). Iar din 2016 este doctorandă pe lângă Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, având o temă de cercetare absolut inedită: „Cultura fizică profesional aplicativă la specialitatea Canto în instituţiile de învăţământ artistic”. O temă de pionierat în arealul cultural şi sportiv de la noi, lucrare care încearcă să deschidă un drum cercetării în acest domeniu, atât de important pentru viaţa societăţii. Un demers îndrăzneţ, care, ulterior, s-a finalizat într-un exepțional volum intitulat „Repere metodologice pentru vocaliști : Pregătirea fizică profesional-aplicativă și training mintal : Ghid metodic, pe care îl vom prezenta în contnuare:


Blîndu, Adela. Repere metodologice pentru vocaliști : Pregătirea fizică profesional-aplicativă și training mintal : Ghid metodic / Adela Blîndu. – Chișinău : [s. n], 2021. – 142 p. : fig., tab. – ISBN: 978-9975-68-437-8. 




„Acest ghid poate fi recomandat, în primul rând, studenților și masteranzilor de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice care-și  doresc să devină profesioniști vocali, iar în al doilea rând – tuturor specialiștilor din domeniul artei vocale. Motivația acestei lucrări este elaborarea recomandărilor practice pentru implementarea în programul de studiu, încercarea de a suplimenta orele cu lucruri interesante și utile într-o formă accesibilă, luând în considerație observațiile proprii privind arta vocală și măiestria interpretativă, restructurând și actualizând informațiile existente, elaborând noi metode în baza celor mai recente evoluții în domeniu și, nu în ultimul rând, semnalizarea absenței unor materiale practice aplicative, la tema dată care sunt strict necesare vocaliștilor. 

Pentru a deveni profesionist, cântăreț și pedagog de valoare, vocalistul trebuie să fie mereu într-o stare optimă de pregătire. Societatea modernă impune cerințe înalte privind calitatea formării viitorului vocalist și pune accente pe cunoștințele aferente artei vocale: stăpânirea măiestriei actorului, capacitatea de a pătrunde în conținutul mesajului muzical, cunoștințe în domeniul medicinei și pedagogiei, pregătirii fizice profesional-aplicative (PFPA), trainingului mintal (TM), armoniei, ritmului, senzațiilor etc. Pentru o realizare a unei emisii cât mai frumoase este necesar ca gradul de excitabilitate emoțională a cântărețului să fie balansat, să existe un control permanent asupra tempo-ritmului intern și modului de existență în el, să se mențină o respirație corectă, autenticitatea și luminozitatea bunăstării fizice, precum și o gândire emoțională perfectă. O emisie vocală reușită este bazată pe acțiunea multor grupuri musculare care necesită o dezvoltare permanentă bazată pe o metodă complexă de exerciții de pregătire fizică profesional-aplicativă (PFPA). Selectarea mijloacelor și metodelor de PFPA și training mintal (TM) contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea capacităților fizice importante din punct de vedere profesional, la  menținerea satisfăcătoare a stării de sănătate, cât  și prevenirea bolilor profesionale.”

(Adela Blîndu)

 



Structurat în unsprezece capitole Ghidul „Repere metodologice pentru vocaliști. Pregătirea Fizică Profesional-Aplicativă și Training Mintal”, reprezintă un compartiment esențial al disciplinei Canto și are o importanță majoră în procesul de pregătire a unui cântăreț, specialist de o calificare înaltă în domeniul muzicii ușoare și jazz. Motivația acestui ghid este elaborarea recomandărilor practice pentru implementarea în programul de studiu la disciplina de specialitate.

Toate, dar absolut toate, cele 11 capitole sunt la fel de importante, utile pentru toți cei preocupați de domeniul pregătirii profesionale a vocaliștilor.

Sunt niște recomandări utile/necesare, dacă nu chiar obligatorii pentru orice interpret/cântăreț în devenire.


Lectură utilă! Dar și audiție plăcută: Deschideți link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=HDAXwmzvVrw&t=6s


Urmăriți acest spectacol, bine regizat, minuțios/frumos gândit. În rolul central – magistrala actriță ADELA BLÎNDU și invitații săi.

Lansarea volumului a fost un adevărat eveniment cultural. Un splendid spectacol. Spectacolul vieții care s-a produs în chiar ziua de naștere a Distinsei Doamne Adela Blîndu – 18 martie 2024, în Sala de conferințe „Alexe Rău” a Bibliotecii Naționale.



Dincolo de voce, un artist are nevoie, dar neapărat, şi de o pregătire fizică impecabilă. Mai trebuie să posede şi o cultură fizică înaltă. Or, lucrarea în cauză se vrea un suport metodologic, un ghid pentru studenţii de la specialitatea Canto.

Fiind preocupată de problemele muzicii funcţionale, este autor a mai multor publicaţii în domeniu:  este unul din fondatorii revistei ştiinţifico-metodice „Teoria şi arta educaţiei fizice în şcoală”. Dna Adela Blîndu a elaborat Programe analitice la disciplinele de profil pentru studenţi şi masteranzi („Canto de estradă şi jazz”, „Metodologia predării cursului „Canto de estradă şi jazz”), realizează o activitate artistică intensă, evoluând anual la mai multe manifestări cultural-artistice. Ca interpretă deţine  lucrări muzicale ce se păstrează în fondul Companiei Teleradio-Moldova. A colaborat cu mai mulți compozitori, precum Iurie Spiţîn, Mircea Oţel, Boris Polin, Marian Stârcea, Ilie Micolov ș.a. Este implicată în mai multe proiecte culturale. Cel mai răsunător proiect al Adelei Blîndu este, însă, un proiect elaborat în colaborare cu Ambasada Germaniei care a finalizat cu procurarea aparatajului muzical modern care permite desfăşurarea calitativă a orelor la catedra „Muzică uşoară şi jazz” de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Pentru truda ce-a trudit meritele i-au fost răsplătite din plin:

La finele anului 2015 i s-a conferit Titlul onorific „Om Emerit”.

A fost distinsă cu Diploma de Onoare a Guvernului Republicii Moldova, gradul II, Diplome de Onoare ale Ministerului Tineretului şi Sportului, Diplome de Onoare ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Dincolo de activităţile pedagogice, pasiunea ei, marea ei iubire a fost şi rămâne cântecul de care nu s-a desprins niciodată. Vocea ei are un farmec deosebit, diapazonul – larg, timbrul – plăcut şi emoţionant. Cântă doar muzică de calitate. Vocea ei aidoma unui fluviu de munte: ba se pierde-n nenumărate cascade, ba coteşte domol după stânci, ba şerpuieşte vertiginos la vale. De altfel, repertoriul abordat cuprinde diverse genuri muzicale: pop, blues, disco, jazz, po-rok, latino, muzică populară ș.a.

Ascultaţi-o cum cântă! Nimic fals în vocea ei! Nimic artificial! Nimic jucat! Muzica ei cade cum cade ploaia, dumnezeieşte. Pentru că Ea cântă mai mult cu sufletul decât cu vocea.


Om de omenie şi de o modestie proverbială, om al erudiţiei şi al nobleţei sufleteşti, doamna Adela Blîndu este femeia care dăruieşte sărbători tuturor celora ce o ascultă. Din făptura ei izvorăşte o lumină curată, ce se revarsă în jur şi magnetizează.




P.S. La ora când însăilez aceste rânduri este luna martie. Este luna lui Mărţişor. Tocmai de aceea, în ziua a optsprezecea, în chiar ziua de naştere a doamnei Adela Blîndu îi vom aduce în dar un braţ de mărţişoare. Şi flori. Cele dintâi flori ale primăverii – , ghioceii, aceste plăpânde şi blânde flori. Pe potriva numelui pe care îl poartă doamna despre care scriu acum sau blânde flori pentru doamna cu nume BLÎND(U).




Ce frumoasă încununare, ce fericită contopire a unui nume cu un prenume!

Apoi şi anotimpul în care a venit pe lume este unul blând, plin de magie şi culori.


Un studiu de Ludmila COTOMAN




Chiar astăzi, 18 martie este ziua de naştere a doamnei
Adela Blîndu.
Cu această ocazie, echipa Bibliotecii AMTAP îi urează mulţi ani înainte, multă inspiraţie, energie creativă, realizarea celor mai ambiţioase proiecte şi o carieră artistică strălucită.


marți, 11 martie 2025

IURIE MATEI - „Eu sunt cel din tablouri și tablourile mă reprezintă sută la sută”

 

„EU SUNT CEL DIN TABLOURI
ȘI TABLOURILE MĂ REPREZINTĂ SUTĂ LA SUTĂ…”
 



La toți Binecuvântați și Împliniți Ani, Maestre IURIE MATEI !

La Munți de Împliniri Creative!


IURIE  MATEI, artist plastic, Maestru în artă, Artist al Poporului, conferențiar universitar,  șef Departamentul Arte Plastice , Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, prim-scenograf al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, unul dintre top 50 cei mai buni pictori realiști din lume



S-a născut pe data de 11 martie 1968 în satul Cazangic, raionul Leova. A studiat la Şcoala de Pictură pentru copii din oraşul Leova (1981-1983), Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” (1983-1987), iar în anul 1995 a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Institutului de Stat de Arte din Chișinău.

În anul 1987, a debutat cu o colecție personală în incinta Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală" din Chișinău. În anii 1991-1994 a avut expoziţii personale în Galeria Decor din Odesa, iar în perioada anilor 1993-2002 – 12 expoziţii personale în Republica Moldova, 20 de expoziţii reprezentative internaţionale şi 3 expoziţii reprezentative vernaculare. Lucrările sale se află în colecţii particulare din Canada, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Israel, Norvegia, Olanda, România, Republica Moldova, Ucraina, Spania, Statele Unite ale Americii.

Din 2005, Iurie Matei este Preşedinte al Clubului Naţional de Artă „Minerva” şi tot de atunci .– lector superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Din 2010 deţine funcţia de pictor-şef al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”, din anul 2012 este șef al Catedrei de Pictură, Facultatea Arte Plastice, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și din 2014 – prim-scenograf al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.

În 1999 lansează premiile „IURIE MATEI” pentru literatură, arte plastice, muzică, teatru-film, mecenat şi management în artă. A inițiat şi susține financiar colecţia de cărţi „Gloria spiritum”. A fost membru al juriului la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, a semnat scenografia la mai multe spectacole de teatru și film.

Pentru activitatea profesionistă a fost distins cu Setul de medalii Mihai Eminescu, oferite de Moldova Nord Bank, Premiul pentru Tineret, acordat de Primăria Municipiului Chişinău, Medalia „Mihai Viteazul”, oferită de Consiliul Judeţean Prahova, România, Premiul pentru scenografie, oferit de Uniunea Teatrală din Moldova, medalia „Eugeniu Ureche”, acordată de UNITEM ș.a. În 2010 i se conferă titlul onorific „Maestru în Artă” și în 2014 – titlul onorific „Artist al Poporului.”







Confesiuni


„Pictorul este ca un depozit de imagini, le imprimă pe retină, iar mai târziu le transformă în tablouri...

Refugiul meu, este acest chin de a sta în faţa unei pânze și de a lucra. Uneori pot fi acolo trei sau patru zile fără să interacţionez cu nimeni. Dacă vă imaginaţi o pisică blândă care brusc se transformă în arici, acela se întâmplă să fiu eu. Asta poate fi atunci când cineva intră în aria mea de creaţie. Știu că nu pare normal, dar e un moment când nu poţi mereu să-ţi controlezi emoţiile.”

(Iurie Matei)


„Nu e o problemă acum să fii cunoscut, problema e ca să faci niște opere care să atragă atenția, care să intre în memoria cât mai multor oameni, niște tablouri pe care să le memorizezi, că asta e, într-o lume unde există nu știu câte milioane de pictori pe globul acesta e foarte greu să-ți faci loc. Și eu sunt sincer în ceea ce fac, sunt expresiv, vorbesc sincer despre ceea ce cred și gândesc și poate de asta sunt și deosebit de alții care aplică niște scheme raționale sau învățate în anumite școli și ei nu sunt deosebiți de alții, vedeți, foarte multă operă intră într-o expoziție, vedeți 20 de tablouri la fel și nu mai știi cine este autorul. E o chestie și rațională, dar e o chestie de temperament și de caracter, și de locul unde m-am născut eu, poate acolo m-a marcat și m-a creat așa cum sunt eu. Deci, sunt un pictor așa cum sunt, opera mea nu este deosebită de mine, eu sunt cel din tablouri și tablourile mă reprezintă sută la sută.”

(Iurie Matei)




Aprecieri


„Iurie Matei stăpâneşte detaliul anatomic, are uşurinţa desenului de atelier în perspectivă clasică, are îndrăzneala de a ataca în mod curent pânzele de mari dimensiuni, ceea ce înseamnă stăpânirea legilor compoziţiei, iar când motivaţia este puternică, părăseşte lumea „statuilor” vivante şi plonjează cu deliciu într-o baie de culori aproape expresionistă. Ca într-o proiecţie inversă a lui René Magritte, lumea lui Iurie Matei este populată de nudul masculin, mimând sugestii rodiniene sau realizând, cu intenţie, mozaicul camerei ascunse.”

(Ruxandra IONESCU, critic de artă, Ploieşti)


„Iurie Matei simte imperios nevoia de a parcurge mitul creaţiei, de a se reîntoarce la originea acestui miracol, pentru a-şi consolida conştiinţa valorii sale specifice, a unei puteri îndepărtate şi legendare, identificând prin aceste semne, metafore şi simboluri însăşi valoarea sa de creaţie.”

(Eugenia FLORESCU, critic de artă, Bucureşti)


„Exersând în arta plastică încă de mic copil, Iurie Matei pare a stăpâni în pictură totul: compoziţia, culoarea, modalităţile de redare a spaţiului, realitatea figurativă; e un virtuos care a creat un stil al său, trecând prin şi peste curente şi modele; e un nobil copil al artei.”

(Anton GIDDING, pictor şi galerist, Haga)


„În fiece tablou Iurie Matei construieşte câte o amintire şi o legendă, îndemnându-ne să ne regăsim pe noi înşine, cei autentici, neschimbaţi de nimic, printre cei cotidieni, supăraţi, veseli, ofensaţi, fericiţi, miraţi, timizi sau răzvrătiţi.”

(Gherrit TIMMER, colecţionar de artă, Ambsterdam)


„ ... Nouă, slavonilor, în deosebi, ne este clară intonaţia latină în gândirea plastică a lui Iurie Matei. Pictorul Iurie Matei cunoaşte multe, se pare că în istoria artelor ştie totul. El ştie de minune ce înseamnă suprarealismul şi cum se realizează o pânză în această manieră, el cunoaşte bine arta metafizică, hiperrealismul, dar să numim, spre bucuria noastră, a spectatorilor, creaţia lui Matei postmodernistă, nu putem. În ea lipseşte ironia postmodernistă, care poate permite totul, capabilă să asimileze totul. Creaţia lui Iurie Matei este foarte serioasă, el fiind pictorul care îşi permite şi are curajul, forţa de a fi serios, interiorizat, adâncit în sine. Tocmai din această cauză, opera sa este un pas extrem de important ce ne arată nouă, spectatorilor, în ce direcţie merge pictura europeană după disensiunile, oscilaţiile postmodernismului.”

(Ludmila SAULENCO, profesor de studiul artelor, dr. în filologie, Odesa)








 Un studiu de Ludmila COTOMAN



REMEMBER ANDREI SÂRBU

 EVOCĂRI REMEMBER ANDREI SÂRBU (6 decembrie 1950 - 14 aprilie 2000) „ Sunt ani la mijloc ”: 75 de ani de la naștere, 25 de ani de la moartea...