EVOCĂRI
REMEMBER ANDREI SÂRBU
Atăt de mult al CULORII...
Fiecare dintre noi are sentimente poetice, şi în aprecierea unei opere de artă pornim de la sentimentul nostru poetic faţă de obiectul sau ideea care l-a generat şi prin analogie, apreciem sau nu emoţia artistică pe care ne-o transmite sau ne-o incită opera de artă. Ce alt sentiment ar fi mai poetic decât baladă „Miorița”…
Deloc întâmplătoare această analogie… Or, apariția Grupului ZECE vine să completeze acest sentiment poetic…
Era la începutul anului 1992. Anume atunci zece pictori, aidoma celor zece „meșteri mari”, din nemuritoarea baladă au pornit la Drumul mare… Metaforic vorbind, fiecare dintre ei era un Manole. Toţi veneau din şcoli diferite, formaţii diferite. Încercarea de a uni nişte gânduri, anumite aspiraţii comune, nevoia de comunicare i-a apropiat şi i-a provocat la organizarea primei expoziţii de grup în Sala de Expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova […].
... Andrei Sârbu, un artist inconfundabil, un nonconformist și un inovator pentru pictura din Republica Moldova. Colorist extrem de rafinat, pictor al secolului al XX-lea, Andrei Sârbu este acea personalitate din peisajul cultural basarabean care asigură o legătură temeinică între arta maeştrilor mai vârstnici ai generaţiei interbelice şi experienţele artiştilor contemporani.
El debutase în 1968 la o expoziție oficială, cu o natură statică configurată clar diferit de cvasitotalitatea celorlalte exponate, care erau etalate cu valențe comune […]. Andrei Sârbu a rămas perseverent la capitolul obiectivare a mesajului. Chiar de la debut a probat constanța devotamentului, a avut spirit creator și încredere față de principiile și posibilitățile artelor plastice ale civilizației contemporane occidentale; în racursiu civic, exprimând atitudini critice față de modul autohton de păstrare și valorificare a patrimoniului cultural național.
Andrei Sârbu a creat în lucrările sale niște stări, niște lumi pline de splendoare, de vise, de mister, care pot fi numite simfonii picturale. Și toate sunt inundate de o lumină fantastică. În orice tablou al lui găsim o explozie de lumină, nemaivorbind de acel soare orbitor care poate să lumineze dintr-o singură gutuie... Andrei a deschis în artă o ușă pe care până la el nimeni altul n-a îndrăznit s-o deschidă: el ne-a dovedit aievea că arta abstractă e frumoasă, de calitate și de mare importanță pentru evoluția artei în general.
Andrei Sârbu trăia doar ca să picteze. Asta a fost predestinarea lui, de care era foarte conștient și cred că anume în virtutea faptului dat se încadra extrem de organic în acest mod de viață. Acasă/casa lui era acolo unde putea să picteze oricând ar fi vrut, adică la orice oră de zi și de noapte, de aceea, atelierul însemna pentru dânsul mult mai mult decât pentru alți artiști. Atelierul de creaţie era pentru Andrei un adevărat spaţiu al devenirii!.. Totodată, și pentru alți artiști atelierul lui Andrei Sârbu era altceva decât cel al altor pictori. Andrei Sârbu, pe lângă talentul dăruit de Dumnezeu în pictură, avea și darul de a-i atrage ca un magnet pe cei îndrăgostiți de frumos, pe cei cu suflete frumoase, fiind și foarte cultivat în domeniu… … De fapt, Andrei era ca un fel de apostol al școlii maestrului Grecu și se poate spune că își făcea apostolatul printre artiștii plastici, de altfel, extraordinar de interesant.
Andrei Sârbu a plecat, subit, în lumea celor drepți. El a trecut, tot atât de dureros de modest și de simplu. De aceea îl vom regăsi mereu în pictura lui, în ceea ce a lăsat, ca om și ca artist, posterității.
Pentru tot cât înseamnă și pentru tot cât a putut însemna, – dar mai ales, pentru tot cât ar fi putut însemna ANDREI SÂRBU – vorbește PICTURA SA.
Andrei Sârbu a cuprins în lucrările sale cele patru anotimpuri, odată cu Viața… Este o ambianță copleșitoare în care trec peste artist, dar mai ales peste artist, anotimpurile: de la iarna rece, plumburie cu albul ei imaculat la o primăvară diafană cu poiana galbenă a păpădiilor, la parfumul florilor de tei și la verdele aproape negru al verii, furat pădurilor din jur… și până la o toamnă cu aroma izbitoare de gutuie, o toamnă galbenă-aurie ca și lumina din gutuie, o toamnă cu ceață, învăluită cu dor și nostalgie… cu tot „amurgul violet”…
Tulburătoare mi se pare această relaţie secretă stabilită între Pictura lui Andrei Sârbu şi Poezia lui George Bacovia: căci arta amândurora iradiază aceeaşi concentrare gravă, aceeaşi ardere lăuntrică şi poate acelaşi tip de melancolie...
Culoare şi Plumb...
Plumb şi Culoare...
Atât de mult al CULORII…
Un studiu de Ludmila COTOMAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu